glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateEveniment

Primarul comunei Luncoiu de Jos, după achitare: „S-a făcut dreptate! Justiția în România funcționează! Mulțumesc lui Dumnezeu”

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentința definitivă în dosarul primarului comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, care a fost acuzat de luare de mită, iar edilul a fost achitat de acuzațiile pe care procurorii i le-au adus. După exact doi ani de la momentul în care anchetatorii au început urmărirea penală împotriva sa, Călin Dud spune că se bucură că justiția funcționează în România.

Edilul comunei Luncoiu de Jos a fost achitat și de Curtea de Apel Alba Iulia, după ce instanța de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara, luase aceeași decizie în dosarul său. „Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 86/31.05.2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 4534/97/2016. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Suma de 65 lei, reprezentând onorariul parţial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată în sentința Curții de Apel Alba Iulia.

Reacția edilului

După aflarea sentinței, Călin Dud, primarul comunei Luncoiu de Jos a spus că se aștepta la această decizie. „S-a făcut dreptate! Justiția în România funcționează! Mulțumesc lui Dumnezeu”, a spus acesta.

Problemele edilului cu justiția au început în data de 21 martie 2016, atunci când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus începerea urmării penale în cazul său, fiind acuzat că a luat mită două motofierăstraie. Deși Parchetul l-a acuzat de corupție, Călin Dud a reușit să demonstreze în instanță că este nevinovat.

Back to top button