glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Anesteziştii amenință că nu mai intră în sala de operații

Șapte medici care lucrează în secția de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Județean amenință într-o scrisoare adresată ministrului Sănătății că, dacă noile propuneri de sporuri vor intra în vigoare, vor bloca activitatea din Blocul Operator. Cadrele medicale susțin că, odată intrată în vigoare Anexa 10, se va ajunge în situația în care un asistent sau un cadru auxiliar va primi sporuri de 2 sau 3 ori mai mari decât un medic.

Potrivit medicilor, Anexa 10 „sfidează orice logică și orice ierarhie salarială”. Demersul cadrelor medicale din Deva vine după ce mai mulți colegi de la peste 15 spitale din țară au trimis și ei scrisori adresate ministrului Sănătății. „Prin prezenta, medicii din cadrul secției ATI a SJU Deva ne exprimăm dezacordul și nemulțumirea privind noile propuneri de acordare a sporurilor pentru condiții deosebit de periculoase de muncă. De asemenea, este inechitabil să nu existe o diferență semnificativă ca valoare a sporului între specialități cu condiții dificile și grad înalt de complexitate a activității (secțiile UPU, ATI) și specialitățile cu grad mai mic de periculozitate. Solicităm anularea Anexei 10 a Proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului-Cadru privind stabilirea sporurilor, care este în dezacord cu Legea nr.153/2017”, se arată în scrisoare.

Sporuri invers proporționale cu pregătirea profesională

Aceștia mai atrag atentia că medicii anesteziști sunt primii care părăsesc țara pentru că această specialitate este extrem de căutată și plătită extrem de generos în toate țările UE și din aceste motive numărul medicilor din specialitatea ATI rămași în România a atins un nivel critic. „Considerăm că această Anexă 10 defavorizează medicii, aplicarea ei ducând la situații de neacceptat pentru noi, cum ar fi faptul că diferitele categorii de personal care își desfășoară activitatea în același serviciu vor avea sporuri invers proporționale cu pregătirea profesională, cu responsabilitățile și stresul la locul de muncă.

În cazul adoptării unui regulament de sporuri neadecvat, ne vom alătura celorlalți colegi din țară și vom recurge la măsuri de protest ce vor consta în asigurarea doar a urgențelor, refuzând a asigura activitatea programată în Blocul Operator”, mai scriu medicii de la Spitalul Județean.

One Comment

  1. Sa te tavalesti pe jos de ras !!! Asta daca nu esti medic.
    Ce reforma mareata au facut in sistemul medical ! Ii imping efectiv pe medici sa plece din tara.
    Zic ca le-au marit salariile, dar le-au inclus contributiile in brut si le-au taiat sporurile. Asta pe langa cresterea preturilor fata de anul trecut cu peste 20%.
    In fapt la foarte multi medici le-au scazut veniturile nete !!!

Back to top button