glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

CJ redepune proiectul pentru Ulpia Traiana

Consiliul Judeţean Hunedoara îşi mai încearcă o dată şansele cu proiectul de conservare şi restaurare întocmit pentru capitala Daciei Romane. De data aceasta, oficialii CJ spun că n-ar mai trebui să existe motive de respingere a cererii de finanţare în valoare de 5 milioane de euro.

Conform vicepreşedintelui CJ Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, pe 2 aprilie, la nivel regional se va lansa un nou apel de proiecte pe Programul Operaţional Regional – axa 5.1, destinată şi valorificării potenţialului cultural şi istoric (cea pe care Castelul Corvinilor are deja asigurată o finanţare de 5 milioane de euro). În primul apel de proiecte, încheiat pe 25 noiembrie 2016, CJ Hunedoara a reuşit să depună proiectul pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa pe ultima sută de metri. Acesta a fost însă respins pentru că-i lipsea un document de mediu, numit „decizia etapei de încadrare”, act despre care însuşi ministrul mediului de la acea vreme a „dat în scris” că nu e nevoie, prin intermediul unui ordin. ADR Vest a aplicat însă procedura sa „ad literam” şi a respins proiectul Consiliului Judeţean. Se pare că iniţiativa beneficiază acum de o a doua şansă.

„Nu cunosc detalii despre cum s-a făcut bugetul, dar, probabil, la nivel naţional, pe axa 5.1 au mai rămas fonduri disponibile care au fost redistribuite acum în regiunile în care au existat mai multe proiecte. Ştiu că este o decizie luată de Consiliul de Dezvoltare Regională (format din preşedinţii consiliilor judeţene din Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin). Pe 2 aprilie se redeschide apelul de proiecte pe această axă, iar noi vom redepune proiectul în perioada imediat următoare”, spune Vasilescu.

Un proces care ar putea rămâne fără obiect

După decizia de respingere a proiectului luată în decembrie 2016, anul trecut CJ Hunedoara a iniţiat o acţiune în instanţă împotriva Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) solicitând 5 milioane de euro. Până acum a obţinut doar o sentinţă prin care AM POR ar fi obligată să reevalueze cererea de finanţare. Întregul demers îşi pierde însă obiectul. Cu o condiţie: proiectul, în a doua sa variantă, să fie declarat eligibil: „Eu spun că, de data aceasta, n-ar mai trebui să existe motive de respingere a proiectului nostru, dar, ştiţi cum e, nu putem fi sută la sută siguri. În momentul în care avem semnat contract de finanţare semnat pentru acest proiect, o să încetăm şi demersurile în instanţă, începute din cauza primei decizii, cea de respingere”, spune Vasilescu.

Dacă ideea Consiliului Judeţean va primi finanţarea solicitată de 5 milioane de euro, s-ar putea restaura şi conserva Forul Roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, iar Amfiteatrul antic ar fi, de asemenea, restaurat, dar şi refuncţionalizat astfel încât să poată găzdui diferite manifestări culturale cu public numeros.

O şansă şi pentru Cetatea Devei

Incinta I a Cetăţii Devei, rămasă la stadiul de ruină după proiectul ratat pe vremea lui Mircia Muntean, în perioada 2008 – 2012, ar putea, de asemenea beneficia de o finanţare de până la 5 milioane de euro pe axa 5.1 din cadrul POR. Pe parcursul unei conferinţe de presă de luna trecută, viceprimarul Ovidiu Moş chiar a declarat că Primăria Deva va face eforturi pentru a se încadra în termenul de trei luni (aprilie – iulie 2017) pentru a întocmi şi depune un proiect cu şanse de a fi declarat eligibil. La primul apel de proiecte, din 2016, Primăria Devei nici măcar nu a participat, pe motiv că nu avea pregătite toate documentele necesare.

Back to top button