Ambele echipe devene joacă duminică în Cupa României la futsal
Până să se reia şi campionatul Ligii întâi – pentru că Liga a doua este în plină desfăşurare – după pauza datorată participării Naţionalei la Campionatul European din Slovenia, marile favorite la trofee îşi fac „încălzirea” cu meciurile din Cupa României. Este cea de-a doua etapă a competiţiei, după ce în primul tur au evoluat doar cele 12 componente ale ligii secunde, care şi-au desemnat cele şase calificate mai departe.
Acum acestora şase, între care se află şi West Deva, li s-au adăugat în turul doi al Cupei şi cele zece formaţii din Liga întâi. La tragerea la sorţi s-a apelat la un sistem cu patru capi de serie, aceştia fiind primele patru clasate în campionatul anterior (şi în cel actual, de altfel): Autobergamo, United, Informatica şi Odorheiu.
Favoriţi clari, dar şi jocuri echilibrate
Sigur, Cupa este prin definiţie o competiţie a surprizelor, mai ales când meciurile se dispută într-o singură manşă, pe terenul echipelor din eşalonul inferior, dar chiar şi aşa e imposibil de crezut că vreuna dintre marile favorite la trofeu va ieşi prematur din cursă. Campioana Autobergamo joacă la Braşov cu Colţea (locul 6 în Liga 2), deţinătoarea trofeului Informatica Timişoara vine la Deva pentru disputa cu West (locul 8 în Liga 2) – o tragere la sorţi aspră pentru o debutantă în Cupă, United Galaţi joacă la Vicov cu Bukovina (locul 4 în Liga 2), singura care are o misiune ceva mai dificilă fiind FK Odorheiu Secuiesc, care va evolua la Iaşi în compania Politehnicii, o echipă din acelaşi eşalon cu şanse mari să prindă un loc în play-off.
Cealaltă dispută între două teamuri din Liga 1 este Dunărea Călăraşi – Imperial Wet Miercurea Ciuc, cu formaţia ciucană întărită mult cu „stranieri” în această pauză de iarnă, meci deschis oricărui rezultat.
Ultimele trei clasate din prima ligă, care se confruntă cu situaţii financiare dificile, sunt departe de a avea de îndeplinit simple formalităţi. Spicom joacă la Cluj cu liderul Ligii a doua Clujana, Muncitorul Reşiţa merge la Buzău pentru meciul cu Fortius (locul 5 în Liga 2), doar City’us părând a avea o misiune ceva mai uşoară la Gheorghieni cu Inter (locul 8 în Liga 2), dar şi aici deznodământul stă sub semnul întrebării.
Cupa României, turul 2
duminică, 18 februarie
ora 13: Fortius Buzău – Muncitorul Reşiţa
ora 14: Bukovina Vicov – United Galaţi
ora 14: Clujana Cluj Napoca – Spicom Sf. Gheorghe
ora 17: Politehnica Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc
ora 18: West Deva – Informatica Timişoara
ora 18: Colţea Braşov – Autobergamo Deva
ora 18: Dunărea Călăraşi – Imperial Wet Miercurea Ciuc
joi, 22 februarie
Inter Gheorghieni – City’us Tg. Mureş






