glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Elevii hunedoreni vor primii burse de merit şi de studiu

Elevii din judeţul Hunedoara vor primi burse în funcţie de performanţe, dar şi în funcţie de veniturile familiei. În aproximativ toate zonele din judeţ s-a stabilit cuantumul burselor pentru elevi.

În funcţie de categoriile în care se încadrează elevii hunedoreni, pot să primească diferite burse. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, există patru tipuri de burse care se acordă elevilor în funcţie de rezultatele şi condiţiile de trai. Dacă copiii provin din familii cu venituri mici aceştia pot să primească burse sociale. În cazul în care sunt elevi care obţin pe tot parcursul anului şcolar medii foarte mari, ei pot să primească burse de merit iar dacă au reuşit să obţină rezultate remarcabile la olimpiade naţionale sau internaţionale pot să primească burse excepţionale. A patra categorie de burse este cea specială care se acordă doar celor care au suferit un deces în familie.

Bursele devenilor şi brădenilor rămân aceleaşi

Cuantumul burselor acordate elevilor care învaţă în unităţile de învăţământ de pe raza municipiului Deva rămâne acelaşi ca anul trecut. Bugetul total alocat pentru acordarea burselor pentru elevii deveni este de 410.000 de lei. Bursele sociale au o valoare de 60 de lei, bursa de merit este de 70 de lei, iar bursa de performanţă – 80 de lei. Şi la Brad, elevii vor beneficia de burse, valoarea acestora fiind păstrată la nivelul anului trecut. Potrivit viceprimarului din Brad, Aurel Circo, valoarea burselor este aceeaşi cu cele acordate de Primăria Deva.

La Petroşani, mai multe burse dar mai puţini bani

Elevii din municipiul Petroşani vor primi burse, însă valoarea acestora a fost diminuată.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, elevii care au obţinut premii la olimpiadele naţionale vor primi burse de performanţă în valoare de 75 de lei. Elevii care provin din familii defavorizate şi care au luat premii la olimpiadele judeţene beneficiază de burse de merit, însă numai în cazul în care au şi media generală 10. Cuantumul acestora este de 70 de lei pentru elevii de liceu şi de 50 de lei pentru cei de gimnaziu. Burse de studiu primesc elevii care au medii cuprinse între 9,50 – 9,99 şi au venit minim pe cap de familie mai mic de 700 de lei. Liceenii din această categorie primesc 50 de lei şi cei de la gimnaziu 40 de lei lunar. Bursele sociale, pentru elevii din familiile marginalizate, sunt stabilite la 50 de lei.

Back to top button