glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Pensiuni fără autorizație ISU. Pompierii au dat amenzi de peste 200.000 de lei, în Straja

Mai multe pensiuni din stațiunea montană Straja nu îndeplinesc condițiile de securitate la incendiu. Acestea funcționează fără autorizația impusă de Inspectatoratul pentru Situații de Urgență. Pompierii au dat amenzi de peste 200.000 de lei.

Administratorii a șase pensiuni turistice din Straja au fost amendați de reprezentanții ISU Hunedoara. Sancțiunile au venit ca urmare a faptului că respectivele structuri turistice nu respectă legea. Acestea funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. „Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au efectuat un control la operatorii economici cu profilul turism din stațiunea Straja. În urma verificărilor au fost identificate șase pensiuni care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Administratorii locațiilor au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare totală de 210.000 lei”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.

Avertismente tot în Straja

În aceeași stațiune, inspectorii de prevenire ai ISU au mai aplicat și șase avertismente, administratorilor acelorași cabane. Asta pentru că unitățile în cauză nu au afișat nici faptul că nu au autorizația de securitate la incendiu cerută de lege, deși acest lucru este cerut expres în Legea 28/2018. Inspectorul șef al ISU Hunedoara, lt.col. Viorel Demean, spune că acțiunile de control vor continua în perioada următoare. Vizate vor fi la cabanele și pensiunile din zonele cu aflux mare de turiști.

Back to top button