glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Noul contract-cadru asigură creșterea accesului asiguraților la medicamente și servicii medicale

Creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii, dar şi debirocratizarea şi transparentizarea activităţii sunt doar câteva dintre modificările prevăzute în noul contract-cadru pe 2018. Noutățile ar urma să intre în vigoare de la data de 1 iulie.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce cuprinde varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru pentru 2018. Medicii de familie vor avea competenţe sporite, iar medicii specialişti vor putea acorda şi servicii de îngrijire paliativă, în limita unui program stabilit. Unele documente vor putea fi transmise prin poştă, iar altele vor putea fi livrate prin poşta electronică, nemaifiind necesară prezenţa asiguratului la ghişeu. CNAS a anunţat, că varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru a fost postată pe site-ul propriu. Astfel, faţă de Contractul-cadru pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018), noul proiect cuprinde o serie de noutăţi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora.

Rețete de la orice farmacie

Proiectul prevede că, odată cu luna iulie, asigurații vor putea obține medicamente cu și fără contribuție personală de la oricare farmacie din țară aflată în contract cu sistemul asigurărilor de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.   Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale. În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (Holter-TA), eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap.

Mai puţină birocraţie pentru medici şi pacienţi  

Pentru medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni. Pentru furnizorii de medicamente, s-a precizat că farmacistul îşi va putea desfăşura activitatea la cel mult trei farmacii aflate în relaţie contractuală cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, dintre care la o farmacie va putea asigura doar continuitatea pe timpul nopţii şi în zilele libere legale. În scopul transparentizării activităţii, furnizorii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu vor avea obligaţia de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în relaţie contractuală cu acestea. Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligaţia de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii şi tipuri de dispozitive.

Back to top button