glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Ruta Corvinilor” – proiect de turism regional din care Hunedoara ar avea doar de câştigat

Anul acesta începe implementarea unei idei care ar putea spori şi mai mult numărul de turişti (în special străini) la Castelul din Hunedoara. Proiectul are, deocamdată, un buget infim, comparativ cu efectele pe care le-ar putea genera, însă e abia la început.

Statuia lui Matei Corvin din centrul oraşului în care s-a născut: Cluj – Napoca
Statuia lui Matei Corvin din centrul oraşului în care s-a născut: Cluj – Napoca

„Ruta Corvinilor” este un proiect gândit şi implementat de „Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Castelului Corvinilor” şi se află încă la faza incipientă. Banii sunt, la ora actuală, puţini: 5.000 de lei alocaţi de Consiliul Judeţean în baza Legii 350 prin care pot fi susţinute astfel de iniţiative.

Rută turistică regională…

„Dorim să creăm un traseu turistic care să includă, într-o primă fază, toate obiectivele istorice importante care sunt legate de familia Corvinilor. Pentru început traseul ar fi cam aşa: Cluj – Napoca, locul de naştere al lui Matei Corvin, Alba  Iulia – locul în care sunt înmormântaţi trei dintre membrii familiei: Ioan (Iancu) de Hunedoara, Ioan cel Tânăr (fratele lui Iancu de Hunedoara) şi Ladislau (fiul cel mare al lui Iancu – n.red.), Hunedoara (Castelul Corvinilor) şi Timişoara (cu Palatul Huniazilor). Suntem la faza în care încercăm să realizăm parteneriate cu autorităţile locale şi instituţiile din domeniu aflate în Timişoara, Alba Iulia şi Cluj – Napoca”, spune

Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor

istoricul Ioan Bodochi, membru al asociaţiei amintite.

… apoi internaţională

Conform lui Ioan Bodochi, după ce „Ruta Corvinilor” va fi promovată şi consolidată ca brand turistic, o a doua fază a proiectului va presupune extinderea „Rutei Corvinilor” pe plan internaţional. Principalele destinaţii ale acesteia (pe lângă cele din Transilvania şi Banat) ar fi Belgrad-ul (locul în care Ioan de Hunedoara a reuşit cea mai importantă victorie militară din

Palatul Huniazilor din Timişoara
Palatul Huniazilor din Timişoara

viaţa sa, şi una dintre cele mai însemnate din istoria Europei creştine), Budapesta (locul în care a guvernat atât Ioan de Hunedoara, dar mai ales Matei Corvin ) şi Viena (locul în care este înmormântat Matei Corvin). „Vorbim de un proiect multianual destul de flexibil. Doar ruta nu poate fi schimbată. Atât în faza sa regională, cât şi în cea internaţională, noi credem că traseul turistic ar fi unul foarte atractiv, mai ales că avem aeroporturi internaţionale şi la Timişoara şi la Cluj – Napoca”, mai spune Bodochi.

Anul trecut, Castelul Corvinilor fost vizitat de peste 330.000 de turişti.

Back to top button