Emoţii şi speranţe la puterea a doua. De data aceasta, la Europene
Atletele Florentina Marincu şi Claudia Maria Florea intră, astăzi, în cursă pentru o medalie europeană. Ambele păşesc pe pistă în chiar prima zi a competiţiei continentale dedicate juniorilor I, ce are loc la acest final de săptămână la Rieti, în Italia.
În vreme ce prima vrea să repete performanţa de la Doneţk, Claudia s-ar mulţumi şi cu o calificare în finala probei de 800 şi asta pentru că este conştientă de nivelul ridicat al întrecerii ce se desfăşoară la doar câţiva kilometri de capitala Roma.
Adversari mai puternici, motivaţie pe măsură
Atleta antrenată de profesorul Emerson Toma a luat, ieri, calea Italiei, cu gândul de a face o figură frumoasă. La fel ca şi la Balcaniada din Turcia. Chiar dacă ştie că întrecerea va fi una complet diferită, sportiva legitimată la SCM Deva şi CS Ghelari vrea să producă surpriza. „Obiectivul pe care l-am fixat împreună cu domnul profesor Toma este prezenţa în finala de la 800 de metri, dar va fi foarte greu, ţinând cont de rezultatele sportivelor din Europa, până în momentul de faţă. Aş vrea însă să închei sezonul cu un rezultat remarcabil. Oricum, ţin să le mulţumesc tuturor pentru susţinerea acordată în acest an”, a spus Florea, înaintea plecării spre Italia. Hunedoreanca va intra în competiţie, astăzi, în sesiunea de după-masă, calificările fiind programate să înceapă la ora 15.50 (16.50 ora României). În următoarea zi se vor derula semifinalele şi apoi finala (de la ora 18.40).
Laude din partea Anişoarei Cuşmir
Tot astăzi intră în competiţie şi Florentina Marincu. Proaspăt medaliată cu aur la Mondialele de la Doneţk, eleva profesorului Nicolae Alexe va debuta la triplusalt, pe finalul celei de-a doua sesiuni, ultimul act urmând să aibă loc, următoarea zi, de la ora 20.00 (a României). Tot atunci vor avea loc şi calificările pentru săritura în lungime, pentru ca finala să se desfăşoare duminică. Până la a debuta şi la Europenele din Italia, atleta originară din Şoimuş a fost lăudată în presa centrală de către Anişoara Cuşmir. Cea mai valoroasă săritoare în lungime din istoria ţării a declarat că Florentina are toate şansele să îi calce pe urme. Ba chiar să o şi întreacă! „Sincer, e făcută pentru marea performanţă. E înaltă, are picioruşe lungi, puternică. Şi e puternică de la mama de acasă. Interesant este că nu e valoroasă doar la săritura în lungime şi la triplusalt, ci şi la probele de viteză! La Naţionale, a câştigat în sală la 60 de metri şi suta în aer liber. Trebuie însă multă muncă, să se pregătească în continuare serios. Ştiţi cum se spune, performanţa începe de la seniori. Sigur că aceste rezultate îi pot da încredere, concursurile de acest gen pot să arate în ce stadiu se află. Eu sper totuşi să facă performanţă, să apară cineva şi în proba asta, că prea se bate pasul pe loc de ceva vreme!”, a spus atleta ajunsă acum la 51 de ani.
50 de ţări s-au aliniat la startul Campionatelor Europene de la Rieti
Cristine Spătaru: „Să asculte de antrenor!”
În urmă cu 10 ani, la Sherbrooke (Canada), Cristine Spătaru intra în istoria atletismului mondial, reuşind să câştige titlul suprem la Campionatele Mondiale de juniori II (cadeţi) atât la lungime, cât şi la triplusalt. Acum câteva zile, Florentina Marincu i-a egalat performanţa la Doneţk. „Ştiam că este favorită şi chiar mă gândeam că va bate recordul competiţiei la triplusalt, 13,86 metri, pe care l-am stabilit eu în urmă cu zece ani. Am făcut şi un pariu în acest sens cu fosta mea antrenoare, dar l-am pierdut. Sunt încântată de ceea ce a făcut Florentina şi cred că are un potenţial foarte mare, atât la triplusalt, unde nu m-aş mira să depăşească graniţa celor 14 metri până la finalul anului, cât şi la lungime. Sper, în primul rând, să fie sănătoasă şi sunt convinsă că va continua seria rezultatelor bune”, a spus Spătaru. Aceasta i-a dat câteva sfaturi dublei campioane mondiale: „Să fie cu capul pe umeri şi să muncească mult pentru că este doar un început de drum. Şi, nu în ultimul rând, să asculte de antrenor! Relaţia dintre sportiv şi antrenor trebuie să fie ca între două zale. Şi vorbesc din proprie experienţă”.






