glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Marius Sârbu: „Vrem să aducem lumea la stadion, printr-un joc plăcut ochiului”

Noua echipă de fotbal a municipiului reşedinţă de judeţ a pornit la drum de exact o săptămână. 20 de jucători se pregătesc sub comanda lui Marius Sârbu (în centru), tânărul antrenor al CNS „Cetate” care vrea să readucă lumea la stadion şi să arate tuturor că se pot face lucruri frumoase cu o echipă tânără, formată doar din hunedoreni

Majoritatea dintre aceştia au între 17 şi 23 de ani şi au evoluat, fie la alte echipe din Campionatul Judeţean, fie pe teren redus, în campionatele municipale de minifotbal. Se cunosc însă destul de bine, iar acesta e principalul lucru pe care se bazează şi profesorul Marius Sârbu.

Primul pas: formarea unei echipe competitive, care să joace spectaculos

Reporter: Domnule profesor, aţi pornit la drum în fruntea unui proiect frumos. Cum au decurs până acum antrenamentele de la poalele cetăţii?

Marius Sârbu: Am început de aproape o săptămână şi băieţii sunt foarte receptivi. Am ţinut să aduc aici la Deva jucători pe care îi cunoşteam bine şi care să fi jucat împreună. Cu toţii suntem nerăbdători să intrăm pe teren şi să aducem oamenii pe stadion, pentru a vedea că se pot face lucruri frumoase cu jucători, majoritari, localnici. Acesta e şi primul pas: formarea unei echipe competitive, care să joace combinativ, spectaculos.

Rep.: Sunteţi mulţumit de lotul pe care îl aveţi la dispoziţie?

M.S.: Cum spuneam, i-am ales pe cei pe care ştiam că mă pot baza. E un lot foarte tânăr, cu jucători cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani. Ce poate fi mai frumos decât să lucrezi cu tineri dornici de afirmare?! Şi vă mai spun ceva! Fiecare dintre ei e satisfăcut şi fericit că i s-a oferit şansa de a juca pentru oraşul natal, lucru care până acum nu s-a întâmplat. Poate voi mai aduce doi-trei jucători, însă chiar şi dacă nu voi reuşi acest lucru, sunt mulţumit.

Rep.: Să înţelegem că pentru primul sezon nu există un obiectiv concret. Sau?

M.S.: Deocamdată vrem să formăm o echipă frumoasă, care să joace fotbal cu adevărat. Dacă vom reuşi acest lucru mai repede, cu atât mai bine. Înseamnă că ne vom putea clasa în partea superioară a clasamentului. Sunt însă echipe bune, puternice, sudate deja, precum Retezatul Haţeg, Aurul Certej sau Aurul Brad. Vom încerca însă să ne batem de la egal la egal cu ei. Eu cred însă că de la anul putem vorbi, în funcţie şi de condiţiile de care beneficiem, de o luptă pentru locul ce duce la baraj.

17 august este, teoretic, data la care va lua startul campionatul Ligii a IV-a Hunedoara. Data exactă va fi stabilită la Adunarea Generală a AJF Hunedoara, de pe 26 iulie.

Lotul CNS „Cetate” Deva

Portari: Adrian Faracaş (ex-Minerul Uricani). Adrian Beldean (junior republican)

Jucători de câmp: Alexandru Doboş, Raul Lupşa (ex-Şoimul Băiţa), Alexandru Jişcanu (junior republican), Darius Constantin (junior republican), Mihai Olariu (junior republican), Florin Olariu (junior republican), Lucian Popescu (ex-Şoimul Băiţa), Nicolae Cărăvan (ex-Retezatul Haţeg), Gabriel Dărăban (ex-Şoimiul Băiţa), Alexandru Medrea (ex-Universitatea Petroşani), Alin Muntean (junior republican), Daniel Muntean (junior republican), Ovidiu Vână (junior republican), Silviu Boloş (ex-Gloria Geoagiu), Liviu Herci (ex-Gloria Geoagiu).

Antrenor principal: Marius Sârbu. Antrenor secund: Aurel Sava

Back to top button