În fața masacrării Codurilor Penale… Parlamentarii PSD de Hunedoara se ascund mișelește
Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, dar și Parchetul General contestă vehement amendamentele pe care PSD – ALDE vrea să le aducă Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Procurorii spun că modificările care se doresc a fi aduse afectează grav procedurile de lucru, până la blocaj. „Glasul Hunedoarei” a tras un semnal de alarmă încă de vineri, asupra pericolelor unora dintre amendamente, care nu fac decât să îi protejeze pe infractori. Ieri, reporterii noștri au încercat să afle de la parlamentarii PSD de Hunedoara dacă sunt de acord cu amendamentele propuse de partidul lor.
Trei dintre parlamentarii județului Hunedoara, pe care cetățenii i-au trimis acolo să facă legi drepte, respectiv Laurențiu Nistor, Cristian Resmeriță și Ilie Toma nu au putut fi contactați. Singurii care au răspuns au fost Viorel Sălan, Natalia Intotero și Sorin Marica.
Viorel Sălan, senator de Hunedoara, fost inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara, un om al legii până să intre în politică, ne-a răspuns la telefon, dar când a auzit subiectul la care reporterii noștri voiau un răspuns, ne-a spus că nu poate vorbi pentru că este… în trafic.
Reporter: Domnule Sălan, vă sun pentru a vă întreba ce părere aveți despre amendamentele PSD aduse la Codurile Penale?
Viorel Sălan: Auziți, dacă sunați un pic mai târziu, pentru că sunt în trafic și e foarte aglomerat.
Rep: Am înțeles! În cât timp să sun?
V.S: Păi nu pot să vă… sunt în trafic acum.. Bine, sărut mâinile!
Rep.: Mă sunați dumneavoastră, când vă opriți?
V.S.: … sărut mâinile!
Al doilea parlamentar PSD pe care l-am sunat a fost deputatul Natalia Intotero. Aceasta nu a dorit să ne spună clar dacă este de acord cu amendamentele PSD, spunând că ne va transmite un comunicat de presă.
Reporter: Vă sun în legătură cu amendamentele PSD la Codurile Penale. Vreau să vă cer un punct de vedere.
Natalia Intotero: Da, o să vă trimitem un comunicat de presă.
Rep.: Astăzi?
N.I.: Astăzi, mâine… Astăzi e duminică. Astăzi, mâine, o să îl primiți!
Rep.: Eu vreau să fac un material pe mâine (n.r. luni), de aceea v-am sunat!
N.I.:Da, o să vi le trimitem. Eu acum deja mă pregătesc să plec spre Capitală, ne-am și gândit la lucrul acesta, o să vi le trimitem.
Rep.: Dar sunteți de acord cu ele (n.r. cu amendamentele)?
N.I.: Deci, o să vă trimitem comunicat de presă! Mulțumesc!
Deputatul Sorin Marica a fost singurul care a fost de acord să facă un pas spre „fondul problemei”, fără a ne reteza din start întrebarea. Marica spune că nu cunoaște în detaliu amendamentele, că este și el nedumerit, dar că luni și marți se va lămuri.
Reporter: Sunteți de acord cu amendamentele PSD aduse la Codurile Penale?
Sorin Marica: Sincer să fiu, acum chiar pe toate nu le știu, dar mâine dimineață (n.r. luni) la 8:30 o să mă mai uit peste ele. (…) Și eu sunt nedumerit, dar mai e timp mâine și poimâine, pentru a vedea ce este în toate amendamentele acelea.
Până aseară, la închiderea ediției, președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, deputatul PSD Ilie Toma și senatorul PSD Cristian Resmeriță nu au răspuns la apelurile noastre. Viorel Sălan nu a mai telefonat înapoi, iar comunicatul de presă de la PSD Hunedoara nu l-am mai primit.







Pana acum era grav afectata independenta justitiei, in opinia unor reporteri. Acum nu mai este afectata independenta justitiei ci modul de lucru al unor procurori. Nu mai pot sa fluture catusele in vazul presei.
No bine, de la Laurențiu Nistor și de la Sălan, era de așteptat, că pe și atâta îi duce debla și slugărnicia! Dar aș fi crezut că măcar Natalia Antitero să aibă altă mentalitate, fiind mai tânără. Însă teama de a pierde ciolanul văd că face ravagii atât în viața lor dar mai ales a noastră!