Ministrul Energiei se joacă cu vorbele. Declarațiile lui Toma Petcu, contrazise de reprezentanții ITM Hunedoara
Ministrul Energiei, Toma Petcu, se joacă cu vorbele. Acesta a declarat, vineri, că ancheta Inspectoratului Teritorial de Muncă în cazul accidentului de la Lupeni a fost finalizată, lucru care nu este așa. În cursul zilei de ieri, reprezentanții ITM Hunedoara declarau că se așteaptă încă rezultatele expertizei INSEMEX și a Universității Petroșani, astfel că ancheta instituției, acum, stagnează.
Ministrul Energiei susține că ancheta ITM a fost finalizată în cazul accidentului de muncă de la mina Lupeni și, mai mult, rezultatele acesteia ar releva unele deficiențe pe partea de organizare. Declarația a fost făcută, vineri, de Toma Petcu, care spune că rezultatele anchetei ITM au fost transmise către Parchet. „Ancheta ITM a fost finalizată pentru incidentul de la Lupeni, pentru Complexul Energetic Hunedoara. Avem și noi propria anchetă. (…) În acest moment, ancheta ITM-ului a prezentat unele deficiențe, pe partea de organizare; nu pot fi detaliate în acest moment, pentru că ele au fost transmise către Parchet. Parchetul își face ancheta și verificarea în baza a ceea ce a spus ITM-ul. Din ce am înțeles, toate aceste verificări s-au finalizat, eu cred că răspunsurile foarte curând vor fi transmise public și Complexul Energetic Hunedoara împreună cu domnul secretar de stat vor comunica transparent în momentul în care și Parchetul ne va permite acest lucru”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.
Toma Petcu a mințit
Nu este prima dată când ministrul Energiei, Toma Petcu, dezinformează. La finele lunii octombrie, acesta declara că ancheta proprie în cazul accidentului de muncă de la mina Lupeni va începe după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara va finaliza raportul în acest caz. După trei zile, varianta ministrului era cu totul alta. Ancheta era gata, iar directorul CEH urma să o ducă la minister. Acum, o altă dezinformare este combătută de reprezentanții ITM Hunedoara, care susțin că ancheta lor în cazul de la Lupeni nu este finalizată și nu au fost trimise date către Parchet. „Nu este adevărat ce spune domnul ministru. Nu s-a terminat nimic. Deocamdată, ancheta este în așteptare, până vin rapoartele, după care vom continua cercetările”, susține purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate.
Doi mineri și-au pierdut viața și unul a fost rănit în urma unei surpări care s-a produs pe 5 octombrie într-un abataj al Minei Lupeni, din Valea Jiului. Victimele făceau parte dintr-o echipă de 11 mineri care lucrau în subteran, opt dintre aceștia reușind să fugă ori să scape cu viață din locul surpării de cărbune.







3 Comments