Un număr de 50 de elevi au aflat ce presupune consumul de droguri, alcool şi tutun
Elevii dintr-o clasă de a VII –a de la Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” Deva şi de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva au beneficiat de informaţii de prevenire a consumului de tutun, droguri şi alcool. Acest lucru s-a întâmplat prin intermediul proiectului „Necenzurat”.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara (CPECA) a implementat în perioada februarie – iunie proiectul naţional de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor „Necenzurat”. Proiectul a fost desfăşurat în judeţul Hunedoara la o clasă de a VII-a de la Şcoala Gimnazială “Andrei Şaguna” Deva şi la o clasă de a VII- a de la Colegiul Naţional “Decebal” Deva. Beneficiarii direcţi au fost 50 de elevi şi 30 de părinţi. Obiectivul general al proiectului a vizat formarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, droguri şi alcool. Pentru îndeplinirea obiectivelor, la cele două clase s-au desfăşurat 12 activităţi cu elevii fiecărei clase, trei activităţi cu părinţii şi o activitate non-formală, în afara mediului şcolar. În urma evaluării finale a chestionarelor de satisfacţie a elevilor, a rezultat faptul că toţi participanţii consideră că proiectul “Necenzurat” ar trebui să mai existe şi în următorii ani de şcoală. „Având în vedere rezultatele evaluării implementării proiectului ”Necenzurat” la cele două clase de a VII- a, considerăm că atât obiectivul general cât şi obiectivele specifice propuse la începutul activităţilor au fost îndeplinite. Totodată eficienţa proiectului a fost ridicată, similară cu cea a celor mai bune programe de prevenire”, a precizat inspector principal în cadrul CPECA Hunedoara, Adriana Almăşan.






