Frumoase şi în spatele volanului. Cel mai bun echipaj vine de la Orăştie. Cel mai frumos, de la Simeria (GALERIE FOTO)
Ediţia cu numărul 17 a Raliului Frumuseţii a fost dominată de hunedorence. Din cele 13 echipaje aliniate la start, 11 au fost din judeţ. Cele mai iscusite şoferiţe vin de la Orăştie, în vreme ce cea mai frumoasă a fost o simeriancă
Mădălina Probsdorfer şi Florina Sîrbu au fost cele mai rapide în toate cele trei probe speciale organizate în acest an şi au pus mâna, în premieră, pe trofeul acordat de Filiala Judeţeană a Automobil Club Român. Diana Alexandra Nicuţa, pe 5 la general, a fost aleasă cea mai frumoasă participantă.
Cu toc sau fără toc, fetele n-au stat pe loc
26 de reprezentante ale sexului frumos au lăsat deoparte orice grijă şi au pornit în trombă, dis-de-dimineaţă, la raliul dedicat lor. Au schimbat poşetele cu cronometrul şi pantofii cu toc, cu cei de pilot. Fireşte, cele care au vrut! Pentru că o grămadă dintre ele a arătat că poate conduce, atent, dar şi în regim de viteză, şi „sus” pe tocuri. Două probe de îndemânare la Deva şi Simeria şi o alta, preferată, de viteză, la Hunedoara. Toate, cu acelaşi echipaj în frunte: Mădălina Probsdorfer şi Florina Sîrbu, care au terminat întrecerea cu un timp total de 3:37.40 minute. La mare distanţă de locul secund, care a revenit echipajului devean, Elisabeta Lala – Simona Alina Dan, dar şi de cea de-a treia poziţie, pe care au ajuns Bianca şi Fănica Avrămică. Şi munca în echipă a fost premiată! Cele trei echipaje ale Accent Media Team fiind, de departe, cele mai bune: Elisabeta Lala/Simona Alina Dan, Constanţa Roşca/Adriana Moise, respectiv Ramona Buzilă/Roxana Lomonar. Şi organizatorii întrecerii au mai împărţit şi alte diplome şi distincţii. Cel mai bun copilot a fost desemnat Roxana Lomonar (Orăştie), în vreme ce cel mai rapid a fost Florina Sîrbu (Orăştie). Cea mai drăguţă maşină a ieşit, la mare luptă, Lancia Ypsilon, condusă de Daniela Buzilă şi Roxana Lomonar, iar Constanţa Roşca a primit un premiu special, fiind considerată „veterana” raliului, având în vedere că a participat la toate ediţiile ineditei întreceri hunedorene.
13 echipaje din judeţele Alba, Caraş Severin şi Hunedoara au luat startul, în weekend, în „Raliul Frumuseţii”, întrecere care s-a desfăşurat pe traseul devenit de acum „clasic”: Deva – Hunedoara – Sântuhalm – Simeria – Rapoltu Mare – Geoagiu Băi.
Clasament general:
- Mădălina Probsdorfer/Florina Sîrbu (Orăştie) – 03:37.40 minute
- Elisabeta Lala/Simona Alina Dan (Nandru-Deva) – 04:05,73 minute
- Bianca Avrămică/Fănica Avrămică (Deva) – 04:06,37 minute
- Marcela Brînduşă/Mihaela Tarod (Simeria-Deva) – 04:22,35 minute
- Diana Nicuţa/Laura Gerger (Simeria) – 04:22,87 minute






