glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Autobergamo joacă azi un nou derby, la Timişoara cu Informatica

Autobergamo Deva joacă azi, de la ora 18, în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timişoara marele derby nu doar al etapei a şaptea din Liga 1 la futsal, ci foarte posibil chiar al campionatului. Adversara sa este Informatica, formaţie cu care campioana Autobergamo se află la egalitate de puncte în fruntea Ligii, câte 16, şi de care o separă doar trei lungimi la golaveraj, plus 32 Deva faţă de plus 29 Timişoara.

Nu mai e nevoie să vorbim despre miza partidei, deoarece situaţia din clasament vorbeşte de la sine despre importanţa acestei întâlniri, dincolo de rivalităţile şi orgoliile existente. Să spunem doar că programul acestei luni octombrie a fost unul absolut infernal pentru Autobergamo, pe lângă cele trei meciuri extrem de solicitante din grupa UEFA Futsal Cup mai având programate şi jocurile cu doi dintre cei mai puternici adversari posibili din campionat, FK Odorheiu şi Informatica!

Echilibru dus la extrem în întâlnirile directe

Să spunem că Autobergamo şi Informatica s-au întâlnit deja într-un meci oficial din actualul sezon, cel din Supercupa României, disputat la Lugoj şi câştigat de timişoreni cu 4 – 3. În sezonul precedent cele două rivale s-au înfruntat de trei ori: în campionat a câştigat Autobergamo la Timişoara cu 3 – 2 în tur, partida retur de la Deva terminându-se la egalitate, 2 – 2; în Cupa României s-a înregistrat de asemenea egal, 0 – 0 după timpul regulamentar şi prelungiri, Informatica impunându-se la loviturile de departajare cu 5 – 4.

Încă o paralelă e elocventă în privinţa acestui echilibru despre care vorbeam între deveni şi timişoreni este aceea a rezultatelor din actuala ediţie a Ligii cu adversarii care contează în play-off: ambii au terminat la egalitate cu acelaşi scor, 4 – 4, cu Odorheiul şi au învins Dunărea Călăraşi tot cu scor identic, 4 – 2.

West Deva ţine aproape de podium în Liga 2

În acest week-end s-au disputat patru din cele şase meciuri programate în etapa a cincea a Ligii a doua, celelalte două partide urmând să se desfăşoare astăzi. West Deva a câştigat duminică întâlnirea de pe teren propriu cu Fortius 2014 Buzău, una dintre echipele puternice din campionat şi ocupanta locului 4. Devenii au câştigat cu 4 – 3 şi au egalat astfel formaţia buzoianii la puncte. West se află actualmente pe locul 5 în liga a doua, cu 9 puncte, la fel ca şi locurile 3 şi 4, KSE Târgu Secuiesc şi Fortius, cu menţiunea că secuii au un meci mai puţin disputat.

În celelalte partide ale rundei s-au înregistrat rezultate scontate: Colţea Braşov – Futsal Ceahlăul 6 – 4, Clujana Cluj – Kereszthegy Remetea 16 – 3 şi Bukovina Vicov – Luceafărul Buzău 12 – 3. Astăzi se joacă KSE Târgu Secuiesc – Inter Gheorghieni şi Pro Tineret Sighişoara – Dinamo Leonardo Oradea.

Back to top button