glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

PREMIERĂ! S-a schimbat majoritatea în CL Deva. PSD și UDMR au votat cu PNL și PSRO împotriva proiectelor inițiate de primar

Premieră, în Consiliul Local Deva. Majoritatea aleșilor locali s-a schimbat, la votul a șapte proiecte de pe ordinea de zi, care prevedeau trecerea din domeniul public în cel privat a unor terenuri. Consilierii PNL și cei ai PSRO au votat împotrivă, dar lor li s-au mai adăugat și cei doi aleși PSD prezenți, dar și Marta Mate (UDMR).

Pentru vineri, la ora 11, era anunțată de câteva zile, o ședință extraordinară. În această dimineață, însă, presa și consilierii locali au primit înștiințare că ședința este revocată. Înainte cu aproximativ 30 de minute de ora la care ar fi trebuit să aibă loc, primim, din nou, un e-mail, în care administrația locală ne spunea că ordinul de revocare a ședinței a fost abrogate, ceea ce însemna că ședința va avea loc la ora stabilită.

Ora 11:15. ședința de CL Deva, începe cu intonarea imnului de stat. Punctul unu de pe ordinea de zi este modificarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului. PNL și PSRO votează împotrivă. Punctul unu „cade”, nu poate fi adoptat. De la punctul doi, până la punctul șapte, care prevedeau trecerea din domeniul public în cel privat a unor terenuri „sunt trântite” toate proiectele. Culmea, consilierilor PNL și PSRO li se alătură și cei ai PSD (cei care erau prezenți: Emil Stoica și Luminița Hurgoiu), dar și alesul UDMR, Marta Mate.

„Am fost împotriva proiectelor cu spațiile. Nu mi se pare oportun să ele să treacă din domeniul public în cel privat. Acolo poți să faci altceva”, a declarat consilierul local PSD Emil Stoica.

Întrebată de ce a votat împotriva acestor proiecte, Marta Mate, consilier local UDMR, susține, grăbită să iasă din sală:

„Am motivele mele”.

„Am votat împotriva vânzării terenurilor. Nu suntem de acord cu vânzarea Devei. Trebuie să le mulțumesc consilierilor PSD, care au votat cu noi”, a declarat viceprimarul Devei, Răzvan Mareș.

Primarul Ovidiu Moș susține că el și-a făcut datoria față de deveni și a pus respectivele proiecte pe ordinea de zi, dar decizia de a le aproba sau de a la respinge aparține consililor locali.

Aleșii locali au votat „la unison”, „pentru”, doar la proiectele importante.

„Erau șapte puncte care prevedeau reabilitări de blocuri, pe fonduri europene, și nu puteam să le lăsăm să nu depunem proiectele la ADR Vest. Ne-am consultat și dacă nu se revenea asupra deciziei de revocare a ședinței, noi eram hotărâți să convocăm o altă ședință extraordinară, în așa fel încât luni să putem facem ședința și să trimitem documentele la ADR Vest”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareș.

 

Back to top button