glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Telecabina s-a oprit iar. De data asta intenţionat

„Telecabina” de pe Dealul Cetăţii nu va funcţiona până luni, 8 octombrie. Primăria Devei a anunţat că oprirea este provocată de o revizie tehnică. La mijloc e vorba însă şi de o defecţiune, informaţie confirmată de Sebastian Magyari, coordonatorul serviciului care operează mono-liner-ul.
„E nevoie şi de o revizie, dar e vorba şi de o eroare de calculator la sistemul electric. În plus, mai sunt şi câteva piese pe care dorim să le înlocuim. I-am chemat şi pe specialiştii firmei din Austria (compania care a livrat şi montat ascensorul pe şine – n.red.). Sperăm să ajungă pe finalul săptămânii”, spune Magyari.
Până la începutul săptămânii viitoare (cel puţin) accesul în Cetatea Devei se va putea face doar pe jos, pe la Poarta 1. Programul este de la ora 08.00 la ora 20.00, iar ultima intrare se poate face la ora 19.30.
În vara acestui an, „telecabina” s-a blocat de două ori, cu turişti în ea, din cauza unor defecţiuni.

Citeşte şi:

Telecabina s-a blocat din nou. 17 Turişti au stat aproape două ore în ascensorul defectat (GALERIE FOTO)

Back to top button