Au vrut să petreacă cu necunoscuţi, dar au fost bătuţi şi deposedaţi de bunuri
Doi bărbaţi din Hunedoara cu chef de distracţie au fost victimele unei tâlhării, fiind deposedaţi de obiectele de valoare şi bani. Evenimentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Petrila, iar autorii faptei sunt trei tineri din localitate.
Aventura bărbaţilor din municipiul Hunedoara, în vârstă de 33 şi respectiv 39 de ani, a început sâmbătă seara şi s-a încheiat duminică dimineaţa la secţia de poliţie. Cei doi s-au deplasat sâmbătă în oraşul Petrila unde aveau programată o întâlnire cu două fete pe care le cunoscuseră pe internet. După întâlnirea cu fetele, cei doi hunedoreni nu au apucat drumul spre casă, ci, cu chef de distracţie, s-au autoinvitat la o petrecere.
Musafirii nepoftiţi, victime sigure
Aventura celor doi hunedoreni nu s-a rezumat doar la întâlnirea cu prietenele “virtuale”.
După ce s-au despărţit de cele două fete, bărbaţii au făcut “un mic popas” la un apartament situat pe strada 8 Martie din localitate, de unde se auzea muzică – semn că este rost de distracţie. Atraşi de muzica care se auzea cei doi bărbaţi au rugat persoanele prezente în apartament să îi primească şi pe ei la petrecere, oferindu-se să “contribuie” cu câteva sticle de băuturi alcoolice. “Gazdele” i-au primit cu braţele deschise, iar după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, cei doi hunedoreni au fost bătuţi şi deposedaţi de bunurile pe care le posedau.
Paguba – un lanţ din aur şi 360 de lei
Şi bătuţi şi cu banii luaţi, cei doi hunedoreni au ajuns duminică dimineaţa, în stare de ebrietate, la sediul Poliţiei Oraşului Petrila, unde au povestit păţania lor. Oamenii legii au reuşit să identifice autorii tâlhăriei.
“Poliţiştii efectuează cercetări faţă de Bogdan P., de 24 de ani, din municipiul Petroşani, cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00 aflându-se în locuinţa mamei sale situată în Petrila, l-a deposedat prin violenţă pe unul dintre bărbaţi de un portmoneu în care avea actul de identitate şi suma de 270 lei, după care l-a deposedat prin violenţă şi pe celălalt bărbat de suma de 90 lei şi un lănţişor din aur de 14 grame. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi Janeta A. P., de 26 de ani, din Petroşani şi Laszlo N., de 25 de ani, din Petrila, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. Faţă de cei trei făptuitori a fost începută urmărirea penală, în timp ce învinuitul Bogdan P. a fost reţinut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Petroşani cu propunerea de arestare preventivă.






