glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Fostul poliţist Sucilă, pedofilul din Hunedoara şi piromanul din Vulcan rămân “la răcoare”

Cei trei “crai” s-au prezentat, ieri, în faţa magistraţilor Tribunalului Hunedoara, care au judecat recursurile formulate de aceştia împotriva deciziilor luate de Judecătoria Petroşani şi Hunedoara. În toate cazurile, instanţa a decis ca inculpaţii să rămână în arest preventiv.

Astfel, în cazul fostului poliţist vulcănean Adrian Sucilă, acuzat de comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, corupţie sexuală şi furt, victimă fiind fiul cel mic, în vârstă de 16 ani, al viceprimarului Angela Stoica, din Vulcan, “instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat, astfel se menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta de către Judecătoria Petroşani”.
Nici pedofilul Leontin Bota, din Hunedoara, acuzat de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi corupţie sexuală, care pe parcursul a şase luni, în perioada februarie – iulie, a molestat trei minore, în vârstă de 10, 12 şi 13 ani, nu a scăpat de arest. “Instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul B.L.E, astfel se menţine hotărârea Judecătoriei Hunedoara prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Se menţine arestul şi în cazul piromanului Simulea

Tot ieri, magistraţii hunedoreni au decis ca Giany Simulea, acuzat de distrugere, după ce la sfârşitul lunii mai, a incendiat autoturismul de lux al fiului primarului din Vulcan, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, să rămână “la răcoare”. Şi în acest caz, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat, menţinându-se astfel măsura arestării preventive dispusă de Judecătoria Petroşani.

Back to top button