glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Vulcănean găsit mort în casă de către fiica sa, cu multiple leziuni pe corp

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Vulcan, a fost găsit fără suflare, ieri dimineaţă, de către fiica sa, în apartamentul în care acesta locuia singur. Pe corpul bărbatului oamenii legii au descoperit multiple leziuni, existând suspiciuni de comitere a infracţiunii de omor.

Poliţiştii vulcăneni au fost alertaţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 9:15, de către o tânără, care le-a spus, disperată, că şi-a găsit părintele căzut, plin de sânge, într-o cameră din apartamentul situat într-un bloc, pe strada Şt. O. Iosif, din localitate, unde bărbatul locuia. Imediat, la locul tragediei au ajuns oamenii legii, care, în urma verificărilor efectuate, au costatat că pe corpul bărbatului, Valeriu M., există multiple leziuni, multe dintre acestea în zona capului. De asemenea, paramedicii SMURD, solicitaţi să intervină la acest caz, nu au mai reuşit decât să constate decesul vulcăneanului. “În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că există suspiciuni de omor, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care a decedat bărbatul”, a declarat agent principal Adriana Voina, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Lupeni în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În funcţie de rezultatul autopsiei, oamenii legii vor face încadrarea juridică a faptei.

Back to top button