glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Primarul din Simeria mobilizează agenţii economici pentru “cosmetizarea” Parcului Dendrologic

Administraţia locală din oraşul Simeria a cerut sprijinul agenţilor economici din localitate pentru a contribui la “cosmetizarea” Parcului Dendrologic. Deoarece proprietatea se află în litigiu Primăria Simeria nu poate aloca fonduri pentru întreţinerea parcului, iar primarul Emil Râşteiu a încercat să găsească o soluţiei alternativă. “Am invitat majoritatea agenţilor economici din localitate să contribuie fiecare cu ce poate pentru a pune la punct parcul Dendrologic. Ne mândrim că este cel mai tare parc din România dar toţi stăm cu mâinile în sân şi ne plângem. Dosarul în care magistraţii trebuie să decidă cu privire la apartenenţa parcului a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti şi cred că va mai dura câşiva ani până să se soluţioneze. S-ar putea ca atunci când vom putea interveni să nu mai avem unde”, a explicat primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu. La întâlnirea organizată de edilul simerian au participat aproximativ 60 de agenţi economici din localitate, care s-au arătat încântaţi de ideea primarului. “S-au arătat deschişi. Noi vrem să curăţăm parcul şi să etichetăm specile de arbori, pentru că vizitatorii care nu se pricep la botanică nu îl pot aprecia la adevărata lui valoare. Unii s-au oferit să intervină cu un utilaj pentru decolmatarea lacurilor, alţii să facă un zid de sprijin. Acţiunea va avea loc în 20 august. Trebuie să facem ceva, nu putem sta cu mâinile în sân”, a conchis primarul Emil Rîşteiu.

Back to top button