Prefectura solicită Guvernului sprijin pentru persoanele afectate de incendiul de la Lupeni
Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara a făcut demersuri necesare astfel încât locuitorii celor două blocuri de locuinţe din Lupeni care au fost mistuite de flăcări în urmă cu două săptămâni să beneficieze de sprijin de la Guvern. Fiind vorba despre un ajutor financiar pentru persoanele rămase fără locuinţe proiectul de hotărâre va fi iniţiat de Ministerul Muncii, iar după ce va primi avizul Ministerului Justiţiei şi cel al Ministerului de Finanţe va fi înaintat Secretariatului General al Guvernului care îl va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Sprijinul financiar este cuprins între 400 şi 1.500 de lei. Mai mult, Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara va promova un proiect de hotărâre pentru alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă pentru reabilitarea celor două blocuri de locuinţe. Practic va fi un sprijin financiar acordat administraţiei locale care a demarat deja lucrările de refacere a celor două clădiri. Incendiul a izbugnit în 22 iulie la nişte anexe gospodăreşti de unde s-a extins cuprinzând şi cele două blocuri de locuinţe. Pagubele produse de incendiu sunt considerabile, iar administraţia locală a decis la vremea respectivă să evacueze cele două clădiri.






