Mistreț vânat la Geoagiu, depistat cu trichineloză
Primul caz de trichineloză din județul Hunedoara a fost confirmat în localitatea Geoagiu, după o vânătoare la un porc mistreţ. Din fericire, nimeni nu a mâncat din porcul infestat, iar carnea a fost pusă sub sechestru şi dirijată către unităţile autorizate sanitar-veterinar pentru neutralizare.
Chiar dacă perioada sărbătorilor de iarnă, timp în care sunt sacrificaţi cei mai mulţi porci, a trecut fără incidente, săptămâna trecută în judeţ a fost descoperit primul caz de trichineloză. Aceste cazuri apar de obicei în sezoanele de vânătoare şi de sărbători, perioade în timpul cărora se consumă cantităţi mari de carne. Așa s-a întâmplat şi în localitatea hunedoreană Geoagiu, unde un porc mistreţ, ucis la o vânătoare a fost depistat cu trichineloză. „Medicii veterinari au efectuat un examen trichineloscopic a unui porc mistreţ vânat pe fondul de vânătoare de la Geoagiu. După ce analizele au ieşit pozitive, au fost trimise şi la Deva pentru efectuarea unui examen de laborator în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Deocamdată nu am buletinul de analiză dar din discuțiile cu colegul meu de la laborator a fost confirmată prezența trichinelozei. În urma confirmării bolii, animalul a fost pus sub sechestru şi s-a dispus distrugerea acestuia. Din fericire, nimeni nu a apucat să consume din carnea infestată. Atragem atenţia vânătorilor să nu consume carne de mistreţ înainte de a fi verificată sanitar-veterinar”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA Hunedoara, Leontin Laslău.
Trichineloza este o boală comună omului şi animalelor domestice şi sălbatice care se hrănesc cu carne. Infestarea omului cu Trichinella sppiralis are loc pe cale digestivă, prin ingestia cărnii sau a preparatelor din carne de porc sau vânat neprelucrată sau insuficient prelucrată termic. Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor sunt cele mai eficiente. În acest sens, specialiştii sanitar-veterinari recomandă solicitarea examenul trichineloscopic al cărnii provenite de la animalele sacrificate în gospodariile individuale, precum şi al vânatului comestibil; achiziţionarea cărnii de porc doar din unităţi autorizate sanitar-veterinar; evitarea consumului de carne de porc sau preparate proaspete din carne (cârnaţi, suncă, pastramă etc.) nesupuse controlului sanitar-veterinar; consumul cărnii sau preparatelor proaspete din carne numai după un tratament termic eficient. Examenul trichineloscopic este obligatoriu atât la porcii sacrificati pentru consum public, cât şi la cei sacrificaţi pentru consum familial şi se efectuează la cabinetele veterinare care au concesionat acţiunile sanitare-veterinare din localitatea respectivă, la cerere, în baza buletinului de identitate. Aceste test se realizează contra cost, iar în caz de rezultat pozitiv, proprietarul este despăgubit la valoarea de piaţă al animalului, cu condiţia să respecte prevederile legale privind creşterea animalelor şi comerţul cu porci vii.
One Comment