glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Pe motiv de campanie electorală, blocul de pe Aleea Teilor a fost dat uitării

Zeci de familii care locuiesc în blocul Nr. 47 de pe Aleea Teilor din municipiul Deva au fost ignorate timp de patru luni de administraţia locală. Terenul de lângă bloc s-a surpat, iar în urma măsurătorilor s-a constatat faptul că ansamblul de locuinţe s-a deplasat cu nouă centimetri. Deşi se impunea efectuarea în regim de urgenţă a unei expertize tehnice, lucrurile au fost tărăgănate, iar până în prezent nu s-a mai luat nicio măsură.

La sfârşitul lunii martie, mai precis în data de 20, terenul de lângă un bloc de pe Aleea Teilor din municipiul Deva s-a surpat. Iniţial, vina a fost aruncată în cârca unui locatar care şi-a extins suprafaţa locativă. Proprietarii blocului susţin că terenul s-a surpat din cauza infiltraţiilor de apă din subsol, iar vina este a Apa Prod.

Locatarii, amânaţi până după campanie

Surparea terenului a pus pe jar atât lacatarii blocului, cât şi reprezentanţii administraţiei locale, şi la acel moment se căutau soluţii. A fost constituit de urgenţă un Grup de Suport Tehnic care a elaborat un raport de sinteză şi l-a înaintat prefectului de la vremea respectivă. Totodată, au fost identificate câteva măsuri pe care Primăria Deva trebuia să le ia în regim de urgenţă. La faţa locului au venit şi experţi de la Timişoara care au efectuat măsurători şi s-a constatat că blocul şi-a modificat poziţia iniţială. În continuare trebuia efectuat o expertiză tehnică, în regim de urgenţă. Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece s-a constatat că nimeni nu era dispus să plătească pentru expertiză. “Nu a mai venit nimeni de foarte multă vreme la noi. Când am fost la primărie, fie nu am găsit pe cine trebuia, fie ne-au spus să venim după campania electorală. Trebuia să se facă şi o expertiză dar ne-au cerut nouă, locatarilor, să ne asumăm că o vom plăti. Ne-au cerut 15 mii de euro. Considerăm că nu este vina noastră ci a operatorului de apă pentru că mai mereu din cauza reţelei de canalizare în subsolul blocului erau inundaţii. După ce au venit şi au desfundat şi degresat conducta, nu mai sunt probleme cu apa în subsolul blocului”, spune Viorica Răuş, o locatară. De precizat şi faptul că în urma măsurătorilor s-a constatat faptul că deplasarea terenului afectează şi alte blocuri de locuinţe din apropiere.

Prefectura a trimis somaţie

Pentru că lucrurile au stagnat din luna martie, la începutul lui iunie Prefectura Hunedoara a trimis o somaţie Primăriei Deva care făcea referire la punerea în aplicare a măsurilor dispuse de grupul de suport tehnic. Pentru că somaţia a “venit” în plină campanie electorală, nu a avut cine să mai pună în aplicare măsurile la care se făcea referire.

Se caută specialişti

La sfârşitul lunii trecute, pe site-ul Primăriei Deva a fost postat un anunţ prin care sunt solicitate oferte pentru întocmirea unui studiu geotehnic şi verificarea şi expertizarea terenului aferent blocului de locuinţe. Potrivit primarului Pentru Mărginean, ofertele se pot depune până la finele acestei săptămâni, iar studiul va fi suportat din fondurile primăriei. De asemenea, se are în vedere construirea unui zid de sprijin, lucrare care va fi finanţată tot de la bugetul local.

Back to top button