Nica a demisionat (şi) din cauză că minerii nu mai cred în greve
La o săptămână după anunţul demisiei sale de la conducerea Sindicatului „Muntele”, Petre Nica nu şi-a precizat încă motivele deciziei. Spune că o va face peste câteva zile. Secundul său, Darius Câmpean, admite că una dintre cauzele deciziei lui Nica a fost reacţia neaşteptat de slabă a minerilor la propunerea sindicaliştilor de a declanşa o grevă.
„Am discutat, între timp, cu domnul Nica şi motivele demisiei sale sunt strict personale, aşa că nu le pot comenta eu. Da, ştiu că a amintit şi de motive care ţin de activitatea sindicală, iar aici cred că s-a referit mai ales la o nemulţumire pe care o am şi eu legată de felul în care colegii noştri au reacţionat la ideea unei greve pe durata negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă (CCM-ul). Am dorit ca printr-o asemenea manifestare de protest, derulată în condiţiile legii, să atragem mai ales atenţia Bucureştiului asupra problemelor grave cu care se confruntă CEH. Când s-a denunţat CCM-ul, în prima zi de protest, în curtea CEH am fost doar noi, cei de la Lupeni. În a doua zi de protest am revenit 200 de oameni de la Lupeni şi doar încă vreo 200 de pe la alte subunităţi. Când s-a pus problema strângerii de semnături pentru grevă, demersul a mers foarte greu. Am oprit strângerea de semnături când am constatat că sectoare din cadrul CEH unde problemele sunt grave, dar oamenii nu au dorit, totuşi să susţină ideea unei greve. Nu reuşesc să-mi dau seama ce se întâmplă în rândul angajaţilor: resemnare, mulţumire cu puţin…”, declară preşedintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean (foto).
Clarificări, săptămâna viitoare
Câmpean spune că, în conformitate cu statutul sindicatului, el va prelua conducerea organizaţiei pentru perioada următoare. Teoretic ar putea să-şi prelungească „interimatul” până la începutul anului 2018, când se încheie mandatul întregii conduceri. „Deocamdată doresc să mă asigur de respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, iar după ce lucrurile se vor aşeza, voi decide şi voi anunţa când vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte”, precizează Câmpean.
Contactat, din nou, ieri, de „Glasul Hunedoarei”, Petre Nica a rămas pe aceeaşi poziţie în ce priveşte expunerea motivelor unei demisii care a surprins toată Valea Jiului. Iniţial a spus că nu face declaraţii pe această temă deoarece nu doreşte ca activitatea sindicatului să fie afectată. „Văd acum că lucrurile au fost repuse pe un făgaş normal de către colegii mei. Mâine şi luni vom face formalităţile de predare-primire iar săptămâna viitoare voi susţine o conferinţă de presă în care voi expune şi motivele demisiei mele”, a adăugat, ieri, Petre Nica.






One Comment