glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Municipiul Hunedoara participă la „Let`s Do It, Romania!”

Locuitorii municipiului Hunedoara sunt așteptați la ecologizare. Primăria Hunedoara s-a înscris în rândul instituțiilor partenere în campania „Let’s Do It, Romania!”, cea mai amplă acțiune de voluntariat din România. Curățenia va avea loc în Parcul „Corvin”, sâmbătă, 24 septembrie. 

Echipa „Let`s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru Marea Curățenie de pe 24 septembrie! Pentru cel de-al cincilea an consecutiv, românii se vor uni din nou pentru o cauză comună: curățarea României de deșeuri! Primul oraș din județ înscris în această acțiune de voluntariat, care se desfășoară, la nivel național, în fiecare an, în luna septembrie, este Hunedoara. Reprezentanții municipalității hunedorene au hotărât ca în acest an să facă ecologizare în Parcul „Corvin”. Cei interesați să participe la acțiune se pot înscrie la Serviciul Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, din cadrul Primăriei Hunedoara, sau pe email la adresa: comunicare@primariahd.ro. Acțiunea se va desfășura sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 9.00, în Parcul „Corvin” din municipiul Hunedoara. „Cei interesați să participe la cel mai mare proiect de voluntariat din România se pot înscrie online în trei pași simpli: Intră pe site-ul Let`s Do It, Romania!, fă-ți o echipă alături de care să cureți mormanele din Harta Națională a Deșeurilor în Ziua de Curățenie și alege-ți mormanele pe care vrei să le cureți, în funcție de mărimea lor și de câți membri are echipa ta. În caz că nu doriți să vă înscrieți online puteți veni direct, în data de 24 septembrie, la unul dintre punctele de înregistrare din orașul tău. Toate punctele de înregistrare pentru Ziua de Curățenie Națională vor fi afișate în curând pe site-ul <Let`s Do It, Romania!> și pe pagina de Facebook. Pe site-ul proiectului a fost creată și o pagină cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale voluntarilor, care poate fi accesată aici, iar în săptămâna 19-24 septembrie va exista și un call-center dedicat”, au anunțat inițiatorii campaniei.

„Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, „Let`s Do It, Romania!” a implicat peste 1.200.000 de voluntari, care au reușit să adune peste 24.700 de tone de deșeuri. 305 zone cu deșeuri au fost curățate prin intermediul aplicației „Let`s Do It, Romania!”, care a fost descărcată gratuit de 3.300 voluntari digitali. „Let`s Do It, Romania!” este parte din comunitatea internațională „Let`s Do It, World!”. „Let`s Do It, Romania!” este  realizat cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Kaufland România.

Back to top button