Ministerul Dezvoltării spune „NU” parcului tematic de lângă Castelul Corvinilor. Autoritatea de Management a POR a respins ideea transformării sitului industrial în parc de distracţii cu temă medievală
La finele săptămânii trecute, Primăria Hunedoarei a primit un răspuns negativ la adresa prin care solicita să i se comunice dacă noul sit industrial al oraşului poate găzdui un parc tematic. Primarul Dan Bobouţanu spune că nu renunţă la idee.
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării susţine că situl industrial de 20 de hectare, reabilitat recent cu finanţare europeană, nu poate fi transformat în parc tematic pentru că astfel ar fi încălcate condiţiile impuse în cererea de finanţare. Decizia dă peste cap planurile primarului Dan Bobouţanu, care, încă din campania electorală, a anunţat că un grup de investitori italieni ar fi interesaţi de un asemenea proiect la Hunedoara.
În aprilie, la momentul finalizării investiţiei, fostul primar, Viorel Arion, preciza că în viitorul sit industrial se vor putea desfăşura aproape orice tip de activităţi, cu excepţia celor din domeniul alimentaţiei publice. Încă de pe atunci se întrezărea un obstacol în a transforma situl reabilitat în parc tematic. Cam greu de imaginat un parc de distracţii fără locuri din care să poţi cumpăra acadele, ori vată pe băţ.
Chestiune complicată
În condiţiile în care Autoritatea de Management a POR se opune ideii, Dan Bobouţanu este nevoit să găsească o altă soluţie pentru a-şi duce la îndeplinire una dintre promisiunile cu care a reuşit să atragă atenţia în campania electorală: „parc tematic lângă Castelul Corvinilor, pentru că aşa e normal să fie (nicidecum zonă industrială), pentru a ţine turiştii mai mult în zonă”. În apropierea noului sit industrial Primăria mai deţine teren pe teritoriul fostului combinat siderurgic, indirect, prin intermediul societăţii Ecosid. Situaţia juridică a celor peste 100 de hectare de teren ale Ecosid este încă neclară, după ce suprafaţa a fost notată la Cartea Funciară de către Santinel, o firmă locală care acuză societatea din subordinea Primăriei, dar şi Primăria, că nu au respectat un contract de ecologizare încheiat în 2008. Aşa se face că varianta unui parc tematic „la poalele” sitului industrial nu se poate lua în discuţie, cel puţin nu în viitorul apropiat.
„Au venit, au văzut şi au plecat”
Primarul Dan Bobouţanu spune că, până acum, nicio firmă nu şi-a manifestat intenţia clară de a se stabili în noul sit industrial, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a susţinut şi susţine ideea transformării lui în parc tematic: „Toţi investitorii de până acum au venit, au văzut şi au plecat. Nu mi-au comunicat şi motivele pentru care nu s-au mai întors. Mă gândesc şi la alte soluţii pentru parcul tematic. Până la urmă, cine doreşte să vină să investească în turism, la Hunedoara, o face pentru Castelul Corvinilor, nicidecum pentru Dan Bobouţanu sau pentru altcineva”.
Amenajarea noului sit industrial al Hunedoarei s-a făcut, efectiv, în perioada mai 2014 – decembrie 2015 şi a costat, în total, 43,3 milioane de lei (conform site-ului Primăriei), cea mai mare parte a sumei provenind din fonduri europene.







One Comment