Peninsula iberică dă o finalistă. Spania sau Portugalia?
Portugalia şi Spania sunt primele echipe care vor juca în semifinalele Campionatului European de Fotbal din Polonia şi Ucraina. Astăzi, la Donetk, pe Donbass Arena, cele două echipe latine îşi vor disputa un loc în finala Euro 2012. “Armada roja” are avantaj moral în faţa Portugaliei: n-a pierdut niciodată în penultimul act al unui turneu final şi are bilanţ pozitiv în duelurile cu lusitanii.
Nu toate cifrele sunt însă de partea lui Xavi şi compania. Spaniolii sunt mai obosiţi decât portughezii, au timp mai scurt de refacere şi au călătorit mai mult la Euro. Roş-galbenii au strâns pe teren 93.743 de minute în 2011-2012, în timp ce lusitanii au doar 71.173! Diferenţa este de 22.570 de minute! Nu mai puţin de 14 spanioli, dintre care opt titulari, au depăşit 4.000 de minute. Câţi portughezi? Cinci! Cristiano Ronaldo e lider detaşat: 5.692 de minute.
Spaniolii, mai buni per total
Spania are avantaj în faţa Portugaliei la meciurile directe. “Furia roşie” a jucat împotriva roş-verzilor de 34 de ori, 16 din aceste meciuri încheindu-se cu victoria actualilor campioni europeni şi mondiali. Portughezii au câştigat doar şase partide contra Spaniei, alte 12 întâlniri terminându-se cu rezultate de egalitate. Pe lângă balanţa pozitivă a acestor rezultate, Spania nu poate uita însă ultima înfrângere suferită în faţa lusitanilor. S-a întâmplat pe 17 noiembrie 2010 pe Estadio da Luz din Lisabona, unde Portugalia lui Cristiano Ronaldo a marcat patru goluri Spaniei. Helder Postiga (absent în partida din semifinale) a marcat atunci de două ori, Carlos Martins şi Hugo Almeida aducând o victorie mai mult decât concludentă naţionalei lui Paulo Bento. În ceea ce priveşte meciurile oficiale, Spania are însă avantaj clar. Din şase partide, spaniolii au câştigat patru, au remizat o dată şi au pierdut un singur joc contra Portugaliei. Înfrângerea a venit în 2004 în faza grupelor la Campionatul European, când naţionala condusă pe atunci de Inaki Saez a părăsit competiţia în faza grupelor.
Fără greşeală în penultimul act
Foarte interesant este şi faptul că Spania nu a pierdut niciodată în semifinalele unui turneu final de asemenea anvergură. Campionatul European din 2008 şi Mondialul African din 2010 sunt ultimele dovezi ale supremaţiei Spaniei. Partida de astăzi contra Portugaliei va fi însă cea de-a cincea semifinală jucata de spanioli la turneele finale. La Campionatul Mondial din Africa de Sud, Spania a trecut de Germania cu 1-0, Carles Puyol marcând golul calificării cu o lovitura de cap. Selecţionata spaniolă a mai trecut de puternica reprezentativă a Ungariei în 1964 după un gol marcat de Amandio pe Bernabeu.
20 de ani mai târziu în 1984, Spania elimină la penaltyuri Danemarca (goluri Santillana, Senor, Urquiaga, Victor şi Sarabia) şi mergea într-o finală istorică alături de ţara gazdă, Franţa, finală pe care avea însa să o piarda cu 2-0. În 2008, La Roja a măturat pe jos cu Rusia lui Guus Hiddink, 3-0 după golurile marcate de Xavi Hernandez, Dani Guiza şi David Silva.
Toţi ochii pe Ronaldo
Spaniolii se tem de el, portughezii se bazează pe el. Cristiano Ronaldo, liderul selecţionatei portugheze ştie cât de greu este să joci împotriva Spaniei, dar mărturiseşte că nu se teme. “Trebuie să pregătim acest meci aşa cum le-am pregătit şi pe celelalte. Nu cred că lucrurile sunt prea diferite. Este un meci foarte greu în care trebuie să jucăm totul perfect pentru a trece de Spania. Suntem însă pregătiţi să dăm totul”, spune Cristiano Ronaldo, autor a trei goluri până în acest moment la Campionatul European din Polonia şi Ucraina.
Un turc împarte dreptatea
Cuneyt Cakir (35 de ani) este centralul desemnat de UEFA pentru a arbitra semifinala dintre Portugalia şi Spania. Centralul năcut la Istanbul are peste 140 de partide arbitrate în prima liga turcă şi este considerat unul dintre primii cinci arbitrii din lume la această ora. Este primul turc din istorie care arbitrează o semifinală de Campionat European.






