glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Primăria Deva solicită Prefecturii să anuleze autorizaţia de construire a benzinăriei de pe Eminescu

Primăria Deva a transmis ieri o adresă Prefecturii Hunedoara prin care solicită ca instituţia să atace în instanţa de contencios administrativ autorizaţia de construire emisă, semnată de fostul primar Mircia Muntean. Fostul edil devean autorizează construirea unei benzinării pe strada Mihai Eminescu între două blocuri de locuinţe. “Am analizat toată documentaţia care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire al cărei beneficiar este SC Dentis Star SRL şi am constatat faptul că au fost emise solicitările mai multor avize. Pentru că amplasamentul este situat în imediata apropiere a Unităţii Militare, a sediului Poliţiei Judeţene şi SRI este necesar aviz de la Ministerul Apărării Naţionale, MAI şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. Aceste avize nu există. Ca atare am solicitat Prefecturii să atace în contencios administrativ autorizaţia respectivă”, a precizat viceprimarul municipiului Deva, Ovidiu Moş.

Back to top button