Rezolvare temporară a crizei gunoaielor
Consiliul Judeţean Hunedoara a cedat, până la urmă, ideii de a fi de acord cu majorarea cantităţii de pe rampa temporară de la Deva care să fie apoi transferată gratuit în deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Decizia a fost luată pentru ca Orăştia, localităţile din Valea Jiului şi Ţara Haţegului să aibă unde depozita resturile menajere.
CJ Hunedoara a decis ieri să majoreze de la 57.000 la 70.000 de tone cantitatea pe care viitorul operator al deponeului ecologic de la Bârcea Mare (stabilit în urma unei licitaţii care acum este suspendată) va trebui să o preia gratuit de pe rampa temporară de gunoi amenajată la Deva, de societatea Salubritate S.A. Oficialii judeţului au înclinat să ia o asemenea decizie încă de vinerea trecută, apoi s-au răzgândit spunând că vor să o supună votului consilierilor judeţeni. Duminică şi luni, primăriile din Valea Jiului, Ţara Haţegului şi Orăştie nu au avut unde să-şi ducă gunoiul, după ce groapa de la Vulcan s-a închis.
Reprezentanţii societăţii Salubritate S.A. spun că majorarea de 13.000 de tone ar trebui să fie suficientă până când, la Petroşani, va putea fi folosită o altă rampă temporară de gunoi, a doua din judeţ. „Din ce-am înţeles, Valea Jiului produce 4.000 de tone de deşeuri pe lună. La această cantitate se adaugă ce vine din Orăştie şi Ţara Haţegului. Noi am decis să «împărţim» clienţii. Pe cei cu care avem contracte încheiate până la această dată, îi încadrăm în cele 57.000 de tone aprobate în luna mai de Consiliul Judeţean, iar pe ceilalţi să îi încadrăm în această majorare cu 13.000 de tone, care ar trebui să fie suficientă pentru 30 – 45 de zile, cât am înţeles că ar mai putea dura construirea şi autorizarea unei platforme temporare la Petroşani”, spune administratorul societăţii amintite, Sergiu Mody.
Prip – singurul „inculpat”, până acum
Tot ieri, conducerea CJ Hunedoara a prezentat într-o conferinţă de presă felul în care vede situaţia gunoaielor. Vicepreşedintele CJ, Mircea Bobora (foto), a folosit, de mai multe ori termenul de „criză a gunoaielor” şi a declarat că noua conducere a Consiliului nu a primit „un judeţ la cheie”, cum se exprima fostul şef al instituţiei, liberalul Adrian David, iar mai multe chestiuni au avut rezolvări „de pe o zi pe alta”, nicidecum pe termen mediu sau lung. „Schimbarea conducerii ADI «Deşeuri» s-a făcut pentru că această asociaţie a fost creată ca suport principal pentru punerea în funcţiune a SMID (Sistem de Management Integrat al Deşeurilor – n.red.). Domnul Prip nu e un ţap ispăşitor, dar a fost superficial în tot ce a făcut şi a dat dovadă de puţină implicare în tot ce înseamnă acest proiect”, a declarat Mircea Bobora adăugând că şi alţi responsabili din CJ ar putea fi schimbaţi, dacă se dovedeşte că activitatea lor din ultima vreme a fost ineficientă, indiferent de domeniul în care activează.






