glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Cu grija „multiculturalilor”…. Sala mare a Casei de Cultură din Deva a fost închisă mai bine de opt luni, pentru o… pompă

Sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a fost închisă vreme de mai bine de jumătate de an, din cauza unei pompe de apă lipsă. Defecțiunea a fost descoperită abia acum, după opt luni, pompa – care costă 600 de lei – va fi cumpărată, iar sala va fi redeschisă publicului.  

În luna noiembrie a anului trecut, vechea conducere a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva lua decizia de a închide sala mare de spectacole a Casei de Cultură. La acea vreme, Alexandru Gruian era directorul instituției, iar acesta a precizat într-un comunicat de presă că instalațiile din interiorul clădirii „nu se mai încadrează în noile prevederi normative”, motiv pentru care, din proprie inițiativă, a închis sala mare de spectacole. Asta, deși în urma controalelor făcute după tragedia din clubul bucureștean „Colectiv”, pompierii nu au dispus închiderea locației.

Din luna noiembrie, respectiv de mai bine de opt luni, nimeni nu a făcut nimic pentru a redeschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Nu a fost luată nicio măsură pentru a reda publicului acel spațiu.

Noua conducere a Primăriei va rezolva problema

În doar câteva zile de la instalare, noua administrație locală spune că va reda publicului sala de spectacole, care a fost închisă, se pare, din cauza unei pompe, care împingea apa în sprinklere. „Nimeni nu a știut să dea drumul la sprinklere și să detecteze defecțiunea. Acum, s-a detectat defecțiunea, am făcut referat să cumpărăm pompa, iar în câteva zile vom da drumul sălii de spectacole, care trebuie să funcționeze”, a spus viceprimarul municipiului Deva, Răzvan Mareș.

Back to top button