glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Marius Omotă: Ştiu exact ce mai trebuie făcut în fiecare sat din comuna Ilia

Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, se pregăteşte să pună punct celui de-al doilea mandat de edil. Un mandat încununat de realizări şi investiţii finalizate. Edilul comunei a acceptat să vorbească într-un interviu despre planurile sale de viitor şi despre campania electorală care tocmai s-a încheiat.

Redactor: Campania electorală a ajuns la final şi nu a fost deloc una uşoară. Cum apreciaţi aceste patru săptămâni de luptă electorală şi ce impresie v-au lăsat?

Marius Omotă: Îmi pare bine că se termină campania electorală. Nu aş fi crezut, după opt ani de activitate ca primar şi după 43 de ani de când locuiesc în Ilia, că voi asista la o asemenea campanie nesimţită. Am avut de-a face cu nişte contracandidaţi… pentru că oameni nu le pot spune, care pe lângă faptul că m-au terfelit pe mine, pe familia mea, pe consilierii locali care fac parte din echipa mea şi care îmi vor fi alături în continuare, ne-au atacat în fiecare zi împrăştiind în curţile oamenilor din Ilia hârtii denigratoare. Au terorizat şi locuitorii comunei care sunt oameni paşnici şi serioşi şi care nu şi-ar dori să aibă de-a face cu aşa ceva. Este păcat! Este păcat pentru că la noi în comună starea de spirit este în general liniştită, constructivă şi cu toţii ne dorim respect reciproc astfel încât împreună să realizăm lucruri bune care să ne ridice nivelul de trai, al nostru şi al copiilor noştri. Dar toate sunt trecătoare şi sper ca din 10 iunie lucrurile să intre pe un făgaş normal.

Red.: În ciuda atacurilor şi provocărilor, nu aţi răspuns cu aceeaşi monedă. De ce?

M.O.: Nu am răspuns cu aceeaşi monedă pentru că eu consider că oamenii pun preţ pe lucrurile bune care au fost făcute în comună şi au înţelepciunea de a face comparaţie între Ilia de altă dată şi Ilia de astăzi. Sunt sigur că au discernământ să facă o alegere între caractere. Mă întreb cum s-ar putea comporta cineva care este capabil să aibă un asemenea comportament – în condiţiile în care este doar un candidat nebăgat în seamă – dacă ar avea în mână frâiele comunei. Ce s-ar întâmpla cu oamenii care ar îndrăzni să-l supere. Şi îmi pun această întrebare pentru că noi am fost atacaţi în asemenea hal doar pentru simplul fapt că nu am fost de acord cu propunerile lor de afaceri, care ar fi fost dăunătoare comunităţii noastre. Oamenii spun că, în cazul de faţă, se aplică cu succes proverbul “Hoţul strigă hoţii”.

Red.: Practic v-aţi axat campania pe lucruri concrete…

M.O.: Da, pentru că eu şi echipa mea de consilieri am muncit, iar realizările se văd. Casa Mortuară din Bretea Mureşană care a fost sfinţită recent şi Centrul de Primire Urgenţe din Ilia sunt ultimele realizări. Şi nu sunt singurele noastre realizări din acest mandat. De fiecare dată, când am venit în faţa oamenilor, nu ne-am hazardat să facem promisiuni pe care nu le-am putut îndeplini. Ce pot spune este că ştiu exact ce mai trebuie făcut în fiecare sat din comuna Ilia pentru că am ţinut în permanenţă legătura cu oamenii, iar priorităţile lor au fost şi priorităţile noastre. Spre exemplu, în perioada de criză prioritatea numărul unu a fost să luăm de pe umerii oamenilor povara unor taxe şi impozite mari. De aceea, la propunerea mea şi cu votul consilierilor locali, a fost adoptată o hotărâre prin care taxele şi impozitele au fost reduse. Bineînţeles că acest lucru a afectat bugetul local, dar un primar bun trebuie să atragă bani în comună. Noi am reuşit să facem acest lucru şi 2012 a fost un an în care s-au făcut foarte multe lucruri la noi în comună, totodată reuşind să atragem şi investitori care să creeze câteva zeci de locuri de muncă. Sper să reuşim şi pe viitor să păstrăm în comună toate instituţiile care funcţionează în prezent, respectiv Biroul de Poliţie, SMURD, Ambulanţă, Centrul de Primire Urgenţe, Secţia de Drumuri Naţionale, Secţia Apelor Române, ANAF şi Trezorerie, APIA, Ocolul silvic, liceul, sucursala bancară, oficiul poştal. Cred că suntem singura comună din ţară care are toate aceste instituţii. În plus a fost semnat contractul de finanţare şi a avut loc şi licitaţia pentru construirea unui centru turistic în comună, iar în cadrul liceului din Ilia va fi înfiinţată şi o şcoală de şoferi. Iar elevii nu vor fi nevoiţi să plătească taxele pentru şcoala de şoferi.

Red.: Spuneaţi că ştiţi foarte bine ce aveţi de făcut…

M.O.: Oamenii trebuie să ştie că noi, administraţia locală, avem întocmite Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice pentru tot ceea ce înseamnă investiţii în comună, drumuri, apă, canalizare etc.. Suntem pregătiţi să le depunem şi ne vom zbate să obţinem finanţări nerambursabile ca să le ducem pe toate la bun sfârşit. Locuitorii comunei să fie siguri că nu vom rata nicio oportunitate care se va ivi. Avem nevoie de fonduri nerambursabile pentru că veniturile proprii ne ajung doar pentru salarii, iluminat public şi să întreţinem ce avem. Eu vreau să le mulţumesc oamenilor din Ilia pentru încrederea acordată. Mă simt mândru că mă aflu printre ei şi orice s-ar întâmpla, atât eu cât şi echipa mea de consilieri locali care candidează pe listele PNG vom fi fericiţi că locuim în Ilia. Le mulţumesc şi consilierilor mei că de-a lungul celor opt ani m-au sprijinit şi de multe ori m-am bazat pe ei fără să am nici cea mai mică îndoială că lucrurile începute vor fi duse la bun sfârşit. Sper ca în continuare să fie alături de mine şi să colaborăm în folosul oamenilor care ne-au dat votul de încredere.

Back to top button