Evaziune fiscală, la Brad şi Deva
Administratorul unei societăţi comericale din Brad şi unul din Deva sunt cercetaţi de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Poliţiştii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor Brad efectuează cercetări în cazul lui W.I., de 53 de ani, care în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, în perioada mai 2010-2012, a reţinut de la angajaţii societăţii impozite şi contribuţii cu stopaj la sursă în valoare de peste 19.300 de lei, pe care nu le-a virat la bugetul de stat şi la fondurile speciale.
În cauză se efectuează acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. De asemenea, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Hunedoara efectuează cercetări faţă de N.C., de 43 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Deva, care, în perioada ianuarie – decembrie 2006, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi nu a declarat organului fiscal venituri în cuantum de peste 1.109.000 de lei, obţinute din relaţiile comerciale desfăşurate cu diverşi clienţi. În acest fel, administratorul s-a sustras de la plata impozitului pe profit aferent cu suma totală de 177.530 de lei. În această cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Hoţii, prinşi la furat de dale din beton
Trei hunedoreni au fost prinşi de poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Petroşani în timp ce sustrăgeau 30 de dale de beton care acopereau tronsonul de cabluri din staţia C.F.R. Livezeni. Ion F., de 21 ani, Genu M., de 46 ani, ambii din oraşul Aninoasa, şi Ion M., de 52 de ani, din comuna Sălaşu de Jos, sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Deveancă, lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni
O femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiul Deva, a ajuns la spital după ce a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. “În timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal din municipiu, Florin C., de 58 ani, din comuna Certeju de Sus, la intersecţia semaforizată cu bulevardul Iuliu Maniu, nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric, accidentând-o uşor pe Adina K., care traversa bulevardul Decebal pe culoarea verde a semaforului electric”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni uşoare, nefiind necesară internarea acesteia în spital. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.





