glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Bronz la junioare pentru România la Europenele de Gimnastică

Junioarele au fost primele care au intrat în concurs la ediţia din acest an a Campionatelor Europene de Gimnastică, programate în perioada 2 – 6 iunie la Berna. În prima zi a întrecerilor feminine, echipa României – compusă în întregime din gimnaste legitimate la Colegiul Naţional Sportiv Cetate din Deva – a obţinut medalia de bronz în întrecerea junioarelor.

Fetele noastre, adică Alisia Botnaru, Ioana Crişan, Olivia Cîmpian, Denisa Golgotă şi Carmen Ghiciuc, pregătite şi îndrumate de pe margine de antrenorii Nicolae Forminte, Florin Cotuţiu şi Liliana Cosma, au realizat un total de 163,678 puncte cu care au urcat pe treapta a treia a podiumului Europenelor, fiind depăşite de Rusia, cu un total de 168,179 puncte, şi de Marea Britanie, 163,912 puncte, la mică distanţă în faţa echipei noastre.

Cele mai bune la sărituri, concurs slab la paralele

Iată şi rezultatele fetelor noastre pe aparate. La sărituri – unde au evoluat Crişan, Cîmpian, Ghiciuc, Golgotă – România a obţinut cel mai mare total din concurs, 43,415 puncte. În schimb la paralele – în componenţa Ghiciuc, Crişan, Cîmpian, Botnaru – echipa a avut cel mai slab total dintre primele 8 clasate, 38,832 puncte. La bârnă – cu Ghiciuc, Crişan, Cîmpian, Botnaru – România a fost a treia, cu 40,932 puncte, după Rusia şi Marea Britanie, iar la sol – cu Golgotă, Crişan, Cîmpian, Ghiciuc – a doua, cu 40,499 puncte, doar Rusia reuşind să le devanseze. În întrecerea junioarelor au participat 128 de sportive din 32 de ţări, iar în competiţia pe echipe sistemul de concurs prevede că se iau în calcul la fiecare aparat doar cele mai mari trei note ale gimnastelor care evoluează pentru o echipă.

Două gimnaste în finala de la individual compus

Notele din întrecerea echipelor au contat şi pentru calificarea în finalele la individual compus şi pe aparate. Astfel, la individual compus Ioana Crişan a obţinut al cincilea rezultat din concurs, cu un total de 54,365 puncte, iar Carmen Ghiciuc a fost a noua, cu 53,814 puncte. Pe locul 10 s-a clasat Olivia Cîmpian, cu 53,499 puncte, însă regulamentul nu permite ca trei gimnaste din aceeaşi ţară să fie prezente în finală (în paranteză fie spus, această interdicţie s-a impus în gimnastică după Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, când podiumul la individual compus a fost ocupat integral de românce). Pe primele două poziţii s-au situat două sportive din Rusia, Elena Eremina şi Anastasiia Iliankova, cu 56,723, respectiv 56,049 puncte.

Cinci prezenţe în finalele la aparate

Fetele noastre vor fi prezente în lupta pentru medalii şi în finalele pe aparate, mai puţin la paralele.

La sărituri Denisa Golgotă a obţinut al doilea rezultat din calificări, 14,466, iar Olivia Cîmpian al patrulea, 14,316. Cea mai puternică adversară din finală este rusoaica Elena Eremina, care a reuşit un punctaj de 14,533.

La bârnă avem o singură reprezentantă, Ioana Crişan, care a terminat calificările a patra la acest aparat, cu 14,133, prima fiind Anastasiia Iliankova (Rusia) cu 14,283.

În sfârşit, la finala de la sol vor participa Olivia Cîmpian, a treia notă din calificări, 13,633, şi Denisa Golgotă, a şaptea, 13,433. Şi aici Elena Eremina a fost prima, cu 14,100.

Ieri seară au intrat în concurs şi senioarele. România, în componenţa Cătălina Ponor, Anamaria Ocolişan, Silvia Zarzu, Maria Holbură şi Anda Butuc, a evoluat în calificări în subdiviziunea a patra, cea de elită, alături de Elveţia, Marea Britanie, Spania, Belgia, Rusia, Italia şi Germania. În competiţia senioarelor sunt înscrise 135 de gimnaste din 35 de ţări. Întrecerile s-au terminat după închiderea ediţiei.

Back to top button