„Anne Frank – O istorie pentru prezent”, expoziţie internaţională la Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor găzduieşte, săptămâna viitoare, o expoziţie internaţională sub genericul „Anne Frank – O istorie pentru prezent”. Expoziţia este realizată de Anne Frank House, din Olanda. Vernisajul este organizat de Asociația „Tikvah”, în colaborare cu Muzeul Castelul Corvinilor și cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara şi va avea loc luni, 25 aprilie, de la ora 12.00. Expoziția cuprinde fotografii alb negru și color, însoțite de texte care prezintă experiența personală a fetiței Anne Frank, de 13 ani, prin prisma și în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. „Mai exact, este prezentată povestea fetiței evreice germane Anne Frank, care s-a refugiat împreună cu familia în Olanda, unde a reușit să se ascundă cu ajutorul unor colegi ai tatălui său, care nu erau evrei. Au fost trădați la un moment dat, au fost prinși și deportați și, din întreaga familie, a supraviețuit doar tatăl. Anne Frank a scris un jurnal în timp ce era ascunsă, jurnal care a fost predat tatălui ei după Al Doilea Război Mondial, care l-a publicat apoi în zeci de limbi din întreaga lume. Mesajul acestei expoziții nu este doar un capitol de istorie, este unul educațional, ca să înțeleagă tânăra generație unde pot duce prejudecățile, intoleranța, discriminarea, dacă acestea nu sunt adresate atunci când trebuie. Anne Frank a scris jurnalul în aproximativ doi ani, dar, din păcate, a murit la vârsta de 16 ani”, a explicat Emilia Teszler, președintele Asociației „Tikvah” din Oradea, organizatoarea expoziției. Expoziția „Anne Frank — O istorie pentru prezent” este însoțită de un film documentar de aproximativ o jumătate de oră, care va fi prezentat elevilor hunedoreni. Potrivit organizatorilor, grupurile organizate de elevi vor avea acces gratuit la vizitarea expoziţiei, şi cu planificare prealabilă, vor putea urmări şi filmul documentar. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 25 aprilie-10 mai, zilnic.






