glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Vasilică Potecă a preluat oficial frâiele Prefecturii Hunedoara

Vasilică Potecă a fost “uns” în funcţia de subprefect al judeţului Hunedoara în cadrul unei ceremonii la care au participat directori de deconcentrate, parlamentari ai judeţului, consilieri judeţeni şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, primari şi reprezentanţii instituţiilor MAI. Depunerea jurământului a avut loc în prezenţa lui Victor Paul Dobre, în calitate de ministru delegat pentru Administraţie, care i-a trasat şi câteva sarcini noului subprefect: “Pentru această perioadă avem un guvern cu delimitare în timp şi în priorităţi şi ca atare trebuie rezolvate trei etape. În primul rând buna desfăşurare a campaniei electorale şi a alegerilor. Amintesc aici faptul că funcţionarii publici trebuie să-şi vadă de treabă şi să nu se implice în campania electorală. Cei care doresc să candideze trebuie să respecte statutul funcţionarilor publici. După 10 iunie, instituţia prefectului trebuie să se implice în crearea noilor structuri de putere la nivelul administraţiilor locale. Iar a treia etapă este buna desfăşurare a alegerilor parlamentare”. Vasilică Potecă va prelua temporar şi atribuţiile prefectului, până la numirea în funcţie a lui Sorin Vasilescu. “Mă onorează şi mă responsabilizează această funcţie. Preiau acest mandat pe termen scurt şi esenţa este următoarea: organizarea corectă şi buna desfăşurare a alegerilor locale în judeţ. Spun de pe acum că mi se pare inadmisibil ca directorii de instituţii să participe în campania electorală. Cine se conformează bine, cine nu va fi sancţionat sau va pleca”, a precizat Potecă după depunerea jurământului.

Back to top button