Cană de propagandă, din timpul războiului mondial, poate fi admirată la muzeul devean
Devenii au posibilitatea să vizioneze, pe parcursul acestei luni, o nouă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”. Este vorba despre o cană de propagandă din timpul războiului mondial, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia, din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Exponatul lunii aprilie 2016 face parte din colecția de Istorie Modernă a MCDR Deva. Astfel de obiecte erau folosite de propaganda militară atât pentru a îndemna tinerii să se înroleze în armată, cât și pentru a populariza ideea alianțelor „indestructibile”, alături de căni fiind utilizate batiste brodate, cărţi poştale, schiţe, fotografii panoramice etc. Cana de propagandă expusă la muzeul devean provine din Imperiul Austro-Ungar, fiind fabricată din porţelan alb, cu toartă, și are o înălţime de 9 cm, diametrul gurii de 8 cm, iar diametrul bazei de 5,5 cm, rezultând o formă tronconică. Baza este ornamentată cu o bandă de decor în relief, iar deasupra acesteia se află o alta compusă din culorile roșu-alb-verde, reprezentând steagul ungar, arătând de fapt poziţia de egalitate pe care Ungaria o avea în cadrul alianţei. Însă punctul de atracţie îl constituie cei doi împăraţi și aliaţi Franz Joseph și Wilhelm al II-lea, prezentaţi în două medalioane poziţionate faţă în faţă, în partea centrală a cănii. Împăraţii aliaţi în blocul Puterilor Centrale poartă uniforme militare de ceremonie, completate cu ordine și decoraţii. Fiecare medalion este mărginit de steagul statului căruia îi aparţine conducătorul, respectiv Austro-Ungaria și Germania. Produse în număr mare în timpul Primului Război Mondial, cănile de propagandă, pe care azi le mai putem vedea doar în colecţiile muzeale, ne transmit peste timp, imagini document ale alianţei fostelor imperii din centrul Europei.






