Deva: Un bărbat a fost rănit grav în urma unui accident pe centura localității
Un bărbat de 42 de ani, din Simeria, a fost accidentat grav, joi, în timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Zarandului din Deva. Vina pentru producerea acestui accident aparține unui alt șofer, un bărbat din Sibiu, care a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu mașina condusă de simerian. „În jurul orei 12:15, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea o autospecială pe Calea Zarandului, din municipiul Deva, din direcția Arad spre Simeria, a pătruns spre celălalt sens de mers (în zona în care scuarul ce delimitează cele două sensuri de mers este întrerupt, cu intenţia de a pătrunde pe strada Bălata) şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce era condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din oraşul Simeria. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto în vârstă de 42 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.