glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Au început înscrierile la clasa pregătitoare. Aproximativ 3.500 de locuri sunt disponibile la nivelul judeţului

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau direct în clasa I pentru anul şcolar 2016-2017 a început ieri în județul Hunedoara. Pentru „clasa 0”, la nivelul judeţului, sunt disponibile aproximativ 3.500 de locuri.

Înscrierea în clasa pregătitoare se face anul acesta în două etape. Prima etapă se desfăşoară în intervalul 29 februarie – 18 martie, iar cea de-a doua în perioada 30 martie – 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cererile pot fi completate online sau la unitatea de învățământ la care părinții solicită înscrierea copiilor, iar validarea se va face la școala respectivă zilnic, în intervalul orar 8,00 — 20,00 (de luni până vineri) și sâmbăta de la 9,00 la 13,00. Procesarea de către Comisia naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar a cererilor tip cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a celor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cerere se vor face pentru prima etapă de înscriere până pe 21 martie. În perioada 25– 26 martie va avea loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă. La nivelul judeţului Hunedoara există aproximativ 3.500 de locuri disponibile pentru clasa pregătitoare. De asemenea, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, în anul şcolar viitor vor funcţiona peste 160 de „clase 0”. În plus, pentru a nu se crea haos la înscrierea în clasa pregătitoare și pentru ca părinții să primească informații utile despre această clasă, există telefonul verde, care va fi funcțional la numărul 0800816254, în intervalul orar 8:00-16.30.

A doua etapă de înscriere la pregătitoare pentru copiii rămaşi pe dinafară

Între 30 martie și 8 aprilie se vor depune cererile-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio instituție școlară în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Listele finale cu copiii care din anul 2016 – 2017 vor învăța în „clasa 0” vor fi afișate în 15 aprilie. În perioada 18 aprilie — 22 aprilie se va face centralizarea și soluționarea de către Inspectoratul Școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Back to top button