De ce a fost dat la o parte directorul tehnic al Primăriei Deva? Vasile: „Eu nu am avut nicio problemă cu domnul primar, nu știu dacă a avut el cu mine!?”
Directorul tehnic al Primăriei Deva, Cosmin Vasile, a fost dat la o parte de conducerea administrației locale. Cel puțin asta susținea public Marian Muntean, copreședinte ALDE Hunedoara, în cadrul unei conferințe de presă avută luni, la sediul partidului. Muntean făcea aluzii că la mijoc ar fi probleme penale, la care Cosmin Vasile nu ar mai fi vrut să asiste. Ieri, reprezentanții Primăriei Deva au recunoscut că directorul tehnic a fost delegat la o altă Direcție.
Luni, în cadrul unei conferințe de presă, Marian Muntean, copreședinte ALDE Hunedoara, făcea niște afirmații extrem de grave referitor la modul în care s-ar face administrație în Primăria Deva. „În momentul în care un funcționar din Primărie pune piciorul în prag și zice: , atunci primarul ce face? ! Mă întreb care a fost greșeala directorului tehnic din Primărie, de a fost schimbat așa… Știți că l-au schimbat pe Cosmin Vasile? Oare ce-o fi făcut? Care a fost neînțelegerea? Nu știu, mă întreb și eu! Poate voi, presa aveți acces și puteți să întrebați! Care au fost neînțelegerile între cei doi, de s-a ajuns la demiterea lui?”, a declarat Marian Muntean, copreședinte ALDE Hunedoara.
Cosmin Vasile a fost delegat la Direcția de Asistență Socială
Ieri, în urma declarației controversate a lui Marian Muntean, reporterii „Glasul Hunedoarei” au solicitat Primăriei Deva un punct de vedere și o explicație pentru faptul că, în ultimele luni, Cosmin Vasile nu mai apare la nicio ședință de Consiliu Local sau conferință de presă, nu mai semnează nici un document, ci locul i-a fost luat de directorul tehnic adjunct, Mircea Davidescu. Iată răspunsul: „Prin Dispoziția nr. 25/2016 a Primarului Municipiului Deva, domnul Cosmin Florin Vasile, director executiv al Direcției Tehnice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva, este delegat în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, pentru a coordona activitățile de investiții ale acestui serviciu public, ţinând cont de faptul că Direcția de Asistență Socială Deva nu are organizat un serviciu tehnic în structura proprie, iar în anul 2016 este necesară realizarea programului de locuințe sociale modulare. Potrivit Dispozitiei nr. 25/2016 a Primarului Municipiului Deva, pe durata delegării, domnul Cosmin Florin Vasile își păstrează funcția publică și drepturile salariale deținute”, se arată în răspunsul oferit de Primăria Deva. De ce nu putea Cosmin Vasile să gestioneze realizarea programului de locuințe sociale modulare din cadrul Direcției Tehnice a primăriei? E o întrebare fără răspuns în acest moment.
Cosmin Vasile nu confirmă, dar nici nu infirmă cele spuse de Muntean
Contactat de „Glasul Hunedoarei”, în primă fază, Cosmin Vasile a declarat că a avut niște probleme de sănătate și că nu știe nimic de vreo demitere a sa, așa cum afirmase copreședintele ALDE. Cosmin Vasile nici nu a confirmat, dar nu nici nu a infirmat cele spuse de Marian Muntean, ci s-a rezumat doar la a spune că: „Eu nu am avut nicio problemă cu domnul primar, nu știu dacă a avut el cu mine!? E vorba despre o delegare, nu despre o demitere. (…) Timp de aproape 14 ani am fost lângă domnul primar, la bine și la greu, pentru că, știți, anul 2015 a fost unul foarte greu, pentru că au fost multe investiții de realizat. Am fost delegat aici să mă ocup de locuințele modulare”, a spus Cosmin Vasile.







Totul a degenerat de la Spaga luata de la sc Euriteh srl Oradea, mai exact de la Emilian Gherdan, unde ai papat si parrea lui Marginean, sau nu mai sti? Ai amnezie ?
Perversule ce esti