Judeţul Hunedoara primeşte aproximativ 700 de mii lei pentru programul „Fiecare Copil în Grădiniță”
Județul Hunedoara va primi aproximativ 700 de mii lei pentru desfăşurarea programului „Fiecare Copil în Grădiniță”, în 2016. La nivelul judeţului, în cele 69 de localități, sunt aproximativ 1.362 de potențiali beneficiari ai programului.
Guvernul a hotărât, miercuri, repartizarea pe județe a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea, pe anul 2016, a participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Suma totală aprobată de Guvern pentru program este de 55,5 milioane lei, aceasta fiind asigurată de la bugetul de stat. Potrivit Proiectului de Hotărâre de Guvern, județul Hunedoara va primi suma de 678.000 lei pentru programul „Fiecare Copil în Grădiniță”, în 2016. Mai precis, este vorba despre tichetele sociale, în valoare de 50 de lei lunar, pentru încurajarea copiilor să urmeze grădinița. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie, și este condiționat de prezența zilnică a celor mici la grădiniță. Tichetele sociale vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite. În perioada următoare, asistenţii sociali din primării vor identifica beneficiarii, pe baza unui dosar social. Tichetul este acordat pentru perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul.






