glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

An plin de evenimente. Festivale internaţionale şi concerte în premieră la Deva

Concert „Seară spaniolă”, „Vioara lui Enescu”, conferinţă internaţională „Centenar Vintilă Horia”, festivale internaţionale şi Caravana TIFF sunt doar câteva dintre evenimentele la care vor putea lua parte hunedorenii pe parcursul acestui an. Toate manifestările sunt organizate de Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Pentru anul 2016, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva dorește continuarea și consolidarea proiectelor culturale începute în 2015, plasate într-un calendar cultural pe parcursul întregului an și reunind genuri diverse. Primul eveniment stabilit pentru anul acesta este concertul „Seară spaniolă”, recital Răzvan Suma, care va avea loc în data de 7 februarie. Pe parcursul lunii aprilie, în oraşul de la poalele cetăţii va avea loc concertul „La vida loca” (muzică clasică, sub brand SoNoRo), concertul „Pianul călător” cu Horia Mihail, conferinţa internaţională „Centenar Vintilă Horia” (eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia). De asemenea, Festivalul Internaţional „Liviu Oros” care va include şi un concert al Adei Milea şi „Piazzolla, o poveste autentică” cu Analia Selis& Argen Tango se află pe agenda culturală de timp liber a centrului cultural devean, pentru luna aprilie.

Spectacol folcloric, Zilele Devei şi un concert de Paşte în luna mai

Pentru luna mai, reprezentanţii instituţiei de cultură au pregătit un spectacol folcloric (1 mai), concerte susţinute de Andra, Lidia Buble şi Trupa Taxi care vor face parte din Zilele Devei (1-2 mai) şi un concert de Paşte (3 mai). Totodată, în 2 mai va avea loc un eveniment cultural, „WWW – What a wonderful world”, al cărui iniţiator este Ion Barbu. „Suntem în măsură să vă prezentăm intențiile noastre pentru 2016 – bazându-ne pe continuarea colaborărilor la nivel național, regional și local. Evenimentele din 2015 pot fi vizualizate pe pagina noastră de facebook şi până la sfârşitul lunii ianuarie pe noul site al instituției. Şi anul acesta vom continua colaborarea apropiată pe care o avem cu Radio România Cultural: Seară spaniolă (Răzvan Suma, februarie), Pianul călător (Chopin, aprilie), What a wonderful world și Abbey Road (evenimente culturale marca Ion Barbu – surprize!), Festivalul virșlilor (3,4,5 iunie, cu posibil concert Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara 10 Prăjini), Opera Nights (Carmina Burana și Boema open-air), Caravana TIFF, Deva Music Star și Stelele Cetății, într-un show unic, Eveniment teatral Pro Scenium, Ziua Recoltei, Festival Magna Curia cu Vioara lui Enescu (1, 2 octombrie), Târg de iarnă, Revelion în aer liber”, susţin reprezentanţii centrului cultural devean.

Back to top button