Anul Nou şi obiceiurile vechi

Crăciunul e deja trecut, urmează o nouă „pauză” de la tumultul cotidian, după care vom reveni la normal. Cei mai mulţi dintre noi vor face asta începând din 4 ianuarie. La sate acest întreg „proces de revenire la cotidian” e mai lung. Plăcuta amorţeală din satele hunedorene se instalează imediat după trecerea colindătorilor şi dispare abia pe 8 ianuarie, după sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. În tot acest interval, cu mulţi ani în urmă, fiecare zi avea semnificaţiile şi obiceiurile sale. Câteva s-au mai păstrat pe ici, pe colo.

Etnologii spun că, până-n urmă cu o jumătate de secol, parte dintre obiceiurile rurale hunedorene de Crăciun s-au mutat la trecerea calendaristică dintre ani. Până-n anii ’50 sătenii erau convinşti că timpul renaşte în prima noapte de Crăciun, moment în care „se îngropa anul vechi şi se moşea Anul Nou”. Atunci lumina în casă era ţinută aprinsă permanent, lucru care se întâmplă acum de Revelion, nu se dormea prea mult ca să nu fii leneş tot anul, iar obiectul pe care-l aveai în mână la miezul nopţii avea să-ţi arate cam cu ce te vei ocupa în anul care tocmai începe.

Magia Sânvăsâiului

Prima zi din an îi este dedicată sfântului Vasile. În unele sate încă se mai crede că în ultima seară a anului fetele pot să-şi cam dea seama cum va fi cel cu care se vor mărita. În satele de pe Valea Mureşului şi de pe Platoul Luncanilor, fetele se adunau la una dintre ele acasă. Gazda aşeza pe masă şapte farfurii, toate cu faţa în jos, iar sub fiecare punea un obiect: o mică oglindă, un pieptene, un cărbune, o bucată de pâine, câteva boabe de grâu sau porumb, o grămăjoară de sare şi un ban. Una dintre fete ori era legată la ochi în momentul în care erau amplasate obiectele simbolice, ori era pusă să aştepte într-o altă cameră, după care era pusă să ridice una dintre farfurii. Dacă nimerea oglinda, se spunea că va avea parte de un bărbat îngrijit. Dacă dădea peste pieptene, însemna că avea să-şi ia „bărbat colţat”. Bucata de pâine însemna bogăţie în urma măritişului, cărbunele era echivalentul unui bărbat mai urâţel, boabele de grâu indicau o posibilă căsătorie cu un om cu pământuri multe, iar sarea prevestea sărăcie. Banul însemna „bărbat bănos”, dar nu neapărat un ţăran.

Vasile dă de băut

În urma alegerilor făcute, începea seria de glume făcute între fete. Uneori, la obiceiul de Sânvăsâi erau acceptaţi şi feciorii, dar numai ca simpli spectatori.
În aceleaşi zone din judeţ, în seara de Anul Nou, în poarta casei în care locuia câte un Vasile se punea câte-o „pană”. Aşa era numită, de fapt, o rămurică de brad de care era legată un bileţel cu numele tuturor celor care-i urau „La mulţi ani!” de ziua numelui. A doua zi, sărbătoritul trebuia să-i cinstească pe toţi cu vinars, ca semn de mulţumire pentru urări.