glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Petre Nica: „Ne temem că toate minele CEH vor fi închise în 2018”. Protest sindical neobişnuit: sindicaliştii din CEH îl aşteaptă pe director la intrare, zile-n şir, pentru a discuta programul de rest

Ieri, pentru a doua zi consecutiv, lideri a două sindicate ale minerilor din cadrul CEH s-au postat la intrarea în sediul administrativ al societăţii. Ei spun că vor neapărat să li se comunice prevederile programului de restructurare a CEH ce va fi prezentat Comisiei Europene, peste două săptămâni.

„Miercuri a fost o şedinţă a Consiliului de Administraţie al CEH la care noi nu am fost invitaţi. Pe surse, am aflat că se doreşte, de fapt, închiderea tuturor minelor din Valea Jiului în 2018 şi disponibilizarea personalului. Niciun ministru şi niciun director al CEH nu au dreptul ca, printr-o simplă semnătură, să îngroape o avuţie a statului pentru că aşa vor ei. Vorbim de un zăcământ de 100 de milioane de tone de huilă. Înţelegem că energia pe bază de cărbune nu mai are căutare, nu suntem cu capetele băgate în nişte cutii, dar orice ţară normală care decide să renunţe la această resursă, o face treptat, în etape clare, nicidecum peste noapte. Îl aşteptăm şi astăzi pe domnul Floruţ să vină la discuţii, îl vom aştepta şi mâine şi tot aşa”, spune liderul Sindicatului „Muntel” Petre Nica.
Acesta mai spune că şi măsurile sociale prevăzute în programul de restructurare, aflate tot pe surse, sunt insuficiente: „Se vorbeşte despre disponibilizarea salariaţilor şi plata unor sume compensatorii de până la 14.000 de lei. Să laşi mii de oameni acasă, într-o zonă mono-industrială ca Valea Jiului, doar cu aceşti bani, e o crimă socială. Se face restructurare la fel ca-n urmă cu 20 de ani. Nu s-a schimbat nimic. Se merge pe principiul «Închidem şi gata, fără să mai punem nimic în loc»”.

Emil Floruţ: „Nu se închide nicio mină”

Contactat telefonic de „Glasul Hunedoarei”, managerul general al CEH, Emil Floruţ, ne-a declarat că sindicaliştii se inflamează fără motiv . „Cred că povestea aia cu drobul de sare care stă să cadă a fost inventată în Valea Jiului. Nu ştiu cine şi ce i-a informat pe domnii de la sindicate. Fiecare-şi dă cu părerea. Firma se redresează şi constat că avem duşmani cărora nu le place deloc acest lucru. Problema este că Uniunea Europeană nu permite subvenţii pentru mine decât până în 2018. Restul sunt prostii cu care se intră într-o spirală aiuritoare. Toate cele patru exploatări miniere ale CEH au şanse să rămână în activitate. Programul de restructurare nu se referă la mine, se referă la partea energetică (per ansamblu – n.red.). Şi-n plus, el nici nu este încă finalizat. Decât să tot spunem prostii, mai bine să spunem toţi «Haideţi domnilor, că avem treabă»”, ne-a declarat Emil Floruţ, fără să precizeze când sau dacă se va întâlni curând cu sindicaliştii care-l aşteaptă la sediul CEH din Petroşani încă de miercuri.

Back to top button