Guvernatorul „Rotary District 2241”, în vizită la CJ Hunedoara
O delegaţie condusă de guvernatorul „Rotary District 2241”, Daniel Tănase, s-a întâlnit luni cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David. Scopul acestei întâlniri a vizat o reîmprospătare a ideii de colaborare între autorităţile locale şi iniţiativele de tip filantropic, care sunt apanajul celor din Clubul Rotary.
„Facem un periplu prin ţară, bifând întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Ideea este de a reitera necesitatea unei colaborări strânse între noi şi entităţile statului şi obţinerea unui sprijin direct din partea acestora, pentru a ridica anvergura acţiunilor de susţinere pe care Rotary le derulează în folosul comunităţii”, a precizat Daniel Tănase. Acesta a arătat că „omogenizarea” parteneriatului public-privat în derularea acestui tip de activităţi filantropice este un proces de durată care nu s-ar putea încheia mai repede de 10-15 ani, cu toate că România a făcut paşi importanţi în această direcţie.
CJ Hunedoara, un partener tradiţional
Scopuri comune, acţiuni comune. Acesta ar fi unul din criteriile identificate de preşedintele Adrian David care au făcut de-a lungul timpului din Consiliul Judeţean Hunedoara un partener pentru Clubul Rotary Deva. „Suntem un colaborator tradiţional al Clubului Rotary, am avut proiecte împreună, pentru că susţinem iniţiativele viabile în care banul public sprijină excelenţa, fie că e vorba de sport, de cultură sau de performanţă şcolară”, a declarat Adrian David. Oficialul i-a asigurat pe cei prezenţi că nu va ezita să propună spre aprobare Consiliului Judeţean o asociere cu Rotary, atâta timp cât scopul acesteia se suprapune pe interesului instituţiei de a ajuta comunitatea.






