Preoții din Brad s-au rugat pentru victimele din „Colectiv”
Preoții din municipiul Brad au ținut, duminică seara, o slujbă de comemorare a victimelor incendiului din clubul „Colectiv” și s-au rugat pentru cei care încă se luptă pentru viață. Reprezentanții bisericii au fost invitaţi să ţină slujba chiar de către organizatorii mitingului la care au participat zeci de localnici.
„Nepăsarea distruge, corupţia ucide”. Acesta este sloganul sub care s-a desfășurat, la Brad, protestul împotriva celor care au făcut posibilă tragedia de la „Colectiv”. La fel ca în celelalte orașe ale județului, și la Brad, cei prezenți la manifestație au fost oameni nemulțumiți de sistem. Aproximativ 70 de brădeni au răspuns prezent şi s-au adunat la Lupoaică. Cei adunaţi în centrul oraşului au discutat despre tragicul incendiu din Bucureşti, dar şi despre problemele oraşului. „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”, a fost îndemnul celor prezenţi pentru brădenii care au ales să stea la căldură în această duminică de toamnă. Nu a fost singura scandare a serii. Potrivit brad24.wordpress.com, pe străzile municipiului s-a mai strigat „Vrem străzi decente, nu monumente”, „Nu alungaţi tinerii din ţară”, „Vrem spitale, nu catedrale”, „DNA, fii tare, vrem deratizare!”, „Corupţia e cancerul societăţii”, „Tineretul se ridică, să vă fie frică!” Cu puţin înainte de ora 18:00, participanţii la protest s-au îndreptat spre Troiţa din Parcul Central, acolo unde se aflau deja zeci de persoane şi patru preoţi. Aici, s-a ţinut o slujbă de comemorare și au fost aprinse lumânări, în memoria victimelor incendiului de la clubul „Colectiv”.






