Reducere pentru hunedorenii care vizitează Castelul
Locuitorii municipiului Hunedoara care vizitează Castelul Corvinilor vor putea, de anul viitor, să plătească mult mai puţin cu o condiţie: să fie, de fapt, însoţitori a minimum trei persoane din afara oraşului.
Propunerea a fost făcută de viceprimarul Dan Bobouţanu pe parcursul şedinţei Consiliului Local de ieri în momentul în care s-a supus dezbaterii proiectul privind toate tarifele care vor fi aplicate în 2016, la Castel. Astfel, în funcţie de perioada anului, persoanele cu domiciliul stabil în municipiul Hunedoara vor plăti acelaşi tarif ca un elev, adică 4 sau 5 lei intrarea (nu 20 sau 30 de lei). Asta doar dacă vin la obiectivul turistic în calitate de însoţitori ai unor persoane din afara oraşului. „S-a pus, nu demult, problema gratuităţii pentru locuitorii municipiului Hunedoara, în ce priveşte intrarea la Castelul Corvinilor. Acest lucru, într-adevăr, nu este permis de noul Cod Fiscal. Acesta permite însă acordarea de reduceri", a declarat Dan Bobouţanu.
Un alt consilier local, Alexandru Mărginean, a propus eliminarea taxei de 5 lei pentru vizitarea curţii exterioare a castelului şi a celei de 10 lei pentru accesul în curtea interioară. Restul tarifelor rămân neschimbate şi în 2016. Hotărârea aşteaptă acum viza de legalitate a Prefecturii Hunedoara.
Se schimbă şi amplasarea casieriei
Aceste modificări dau de lucru administraţiei Castelului Corvinilor, care va trebui să găsească soluţii pentru schimbările din planul tarifar al obiectivului: „Din nefericire nu am putut participa la şedinţa de ieri ca să vă pot da detalii foarte clare. Va trebui să ne consultăm cu departamentul juridic pentru a vedea clar dacă putem acorda acea reducere hunedorenilor care vin la Castelul Corvinilor, însoţiţi de persoane din afara oraşului. În ce priveşte tarifele de 5 lei şi 10 lei, ele s-au practicat până în 2012 inclusiv, din câte ştiu eu. De exemplu, se percepeau 10 lei pentru curtea interioară, vara, după ora 17.00, când se închideau sălile castelului. Din 2013 s-a modificat programul de funcţionare şi nu a mai fost nevoie de aplicarea lor. Nu au mai fost folosite deloc cele două tarife şi de aceea cred că au fost anulate. Totuşi, va trebui să găsim o formulă corectă de tarifare pentru perioadele în care castelul este închis parţial pentru filmări, astfel încât turiştii să nu fie nemulţumiţi că plătesc 25 – 30 de lei, dar nu pot vedea întregul obiectiv istoric", spune managerul Castelului Corvinilor, Costin Tinca.
Acesta adaugă că modificările tarifare nu schimbă planurile privind relocarea caseriei castelului: „Dorim să avem, de fapt, două casierii, una pentru grupuri mai mari, pentru că grupurile blochează acum intrarea mai mult, şi cealaltă – casierie obişnuită. Ambele, credem noi, ar fi bine să fie amplasate jos, la intrarea în curtea exterioară".






