glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Cerșetorii și persoanele fără adăpost le dau „de furcă” autorităților din Deva

Nu au soluții pentru cerșetori și pentru persoanele fără adăpost din Deva. Aceasta pare a fi concluzia discuțiilor purtate ieri în Consiliul Local, după ce la punctul„Diverse” a fost ridicată această problemă de un membru al Asociației „Civitas”.

În ședința de Consiliu Local al municipiului Deva a fost ridicată, ieri, problema cerșetorilor și a persoanelor fără adăpost de pe raza localității. O problemă stringentă, cu care toți ne confruntăm, dar pentru care administrația locală pare că nu are soluții viabile. Situația tot mai gravă a fost prezentată de un membru al Asociației „Civitas”. „În primul rând aș vrea să vă prezint problema oamenilor străzii, care nu vor dispărea, ci vor mai exista. Dar, vreau să vă expun astăzi un caz mai deosebit pe care îl avem în Deva, pentru că nu mai vreau să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în vara aceasta în municipiul reședință de județ (n.r. face referire la cazul femeii violate, care în urma ororilor la care a fost supusă, a decedat). Este vorba despre o femeie, o femeie bolnavă psihic, care are nevoie de sprijin social în acest moment. Are câteva locații în care stă, dar cel mai des poate fi văzută în zona Opera. Uneori e lucidă, dar atunci când intră în criză are probleme deosebite și creează un disconfort imens. De asemenea, vreau să amintesc, că în urmă cu câteva luni, a fost prezentat în cadrul unei ședințe un proiect foarte bun, de luptă împotriva cerșetoriei. Este jalnic când oamenii ies de la biserică și apar cerșetorii, care fac presiuni asupra celor în vârstă”, a declarat Gheorghe Țurlea, membru Civitas.

Nu există soluții momentan

Prezent la ședința de Consiliu Local, directorul Poliției Locale Deva, Ilie Lavu, a spus că angajații din subordinea lui nu au ce să facă mai mult decât să îi prindă și să îi amendeze pe cerșetori. Referitor la cealaltă problemă, a femeii fără adăpost și bolnavă psihic, Poliția Locală ridică din umeri. „Legat de persoana care se găsește la Opera, este adevărat, este o persoană cunoscută. Noi de multe ori am ridicat acea persoană, am chemat Salvarea, a fost dusă la Zam. Ea face anumite crize destul de des, este bolnavă psihic. O ducem la Zam, o internează 3-4 zile, când îi dau drumul iar vine în Deva. Soluții… îi dăm amenzi, iar altceva nu avem ce discuta cu ea, pentru că nu știe ce face. Cel puțin de șapte ori am dus-o la Zam, în ultimele luni… Legat de cerșetori, vreau să vă spun că am avut săptămâna trecută o familie din județul Brașov, cu trei copii, care au fost prinși la cerșit prin oraș, iar când au fost prinși de Poliția Locală, mama a început să urle, de au sărit oamenii cu gura pe noi, să o lăsăm în pace. La fel s-a întâmplat și cu un bunic prins cu nepoții la cerșit. Le dăm amenzi, îi trimitem în localitățile de domiciliu, sesizăm organele abilitate, dar nu putem face mai mult”, a declarat Ilie Lavu, directorul Poliției Locale Deva.

Proiect bun, dar fără finanțare

În luna mai a acestui an, Oana Frânc, unul dintre aleșii locali deveni, a ridicat în Consiliul Local problema copiilor cerșetori. La vremea aceea, toți s-au arătat disponibili să pună în aplicare planul de acțiune pentru stoparea acestui fenomen, ba chiar primarul Petru Mărginean susținea că, la rectificarea bugetară, vor fi alocați bani pentru proiect. Prin proiect, copiii urmau să fie depistați de echipajele Poliției Locale, duși la un centru de zi, de unde ar fi urmat să fie recuperați de către părinții sau persoanele care răspund legal de creșterea și educarea lor. În acest fel, părinții ar fi fost identificați, dar ar fi fost depistate și eventualele rețele de minori folosiți în scopul cerșetoriei de către persoane adulte, care nu îi au legal în întreținere. Ei bine, rectificarea a venit, dar nu a adus cu ea și fonduri pentru implementarea planului de luptă împotriva cerșetoriei juvenile. Ieri, la ședință, consilierul local Oana Frânc l-a întrebat pe șeful Poliției Locale dacă s-a ocupat de efectuarea unui studiu pentru implementarea proiectului, iar răspunsul său a fost: „nu foarte mult”.

Back to top button