Au rămas cu recolta dincolo de şanţ şi fără intrări în curţi
Localnicii din comuna Vaţa de Jos nu pot ajunge la terenurile agricole pentru a-şi lua recolta de toamnă şi au reale dificultăţi în a o depozita în gospodării. Asta din cauza unor scăpări ale proiectului de reabilitare a DN 76, Deva – Oradea, dar şi din cauza fazării lucrărilor.
Mai multe familii din satele Ociu, Ocişor, Brotuna şi Târnava se plâng că nu pot ajunge la terenurile agricole pentru a-şi lua recolta şi nici nu pot intra cu tractoarele, ori căruţele, în gospodării din cauză că acestea nu au fost conectate cu „noul” DN 76, la a cărui reabilitare se tot lucrează de câţiva ani. „Sunt cam 30 de familii afectate de situaţia asta. Între nivelul carosabilului şi cel al porţilor sunt diferenţe de jumătate de metru, în unele puncte, chiar mai mari. Cum să intri sau să ieşi cu maşina din curte? Intrări pe zonele agricole nu mai avem. Au tras un şanţ de scurgere şi aşa a rămas. Oamenii spun că nu au ce face decât să astupe şanţurile ca să poată intra pe terenurile agricole. În ce priveşte intrările în curţi, tot avem promisiuni că se vor face, dar nu s-a făcut nimic până acum”, spune Florin Băd, din satul Târnava.
Demersuri fără răspuns
Viceprimarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Linţe, e şi mai nemulţumit: „Domnii de la compania care reabilitează drumul spun că ei nu fac decât să respecte proiectul care li s-a dat. O să avem cel puţin două sau trei puncte în comună unde vor fi inundaţii din cauză că proiectul nu a ţinut cont de realităţile din teren. În ce priveşte intrările în curţi, mergem cu constructorii pe teren, ne promit că le vor face, iar a doua zi nu se întâmplă nimic. Oamenii din sate vorbesc cu constructorii şi, deseori, se aleg doar cu înjurături. Sunt probleme mari şi cu accesul pe terenurile agricole. Am făcut nenumărate adrese la CNADNR şi n-am primit niciun răspuns mulţumitor. Sunt îngrijorat că lucrarea e aproape gata, iar noi riscăm să rămânem fără acces la terenuri şi cu problemele provocate de scăpările de proiectare. Ba, mai mult, au început să şi apară afirmaţii conform cărora, Primăria va trebui să rezolve problema intrările/ieşirile lipsă”.
Constructorul: „Aşa e proiectul”
Tronsonul DN 76 Brad – Ioneşti este reabilitat de compania austriacă POR, iar aici se înregistrează cel mai avansat stadiu al lucrărilor de pe întreaga lungime a drumului dintre Deva şi Oradea. Andrei Enache este şef de şantier şi spune că proiectul asigurat de beneficiar, CNADNR, nu prevedea respectivele intrări pe terenurile agricole a căror lipsă este reclamată acum de localnici. "Am mers zilele trecute, am identificat intrările/ieşirile necesare cu toate datele şi am notificat beneficiarul. Aşteptăm decizia acestuia. Noi suntem obligaţi să respectăm proiectul care ni s-a dat spre execuţie. În ce priveşte accesul în gospodării, aceste probleme se vor rezolva sută la sută, însă mai avem alte lucrări de făcut. Stadiul general lucrărilor este de peste 80 la sută, iar corpul principal al drumului este aproape gata", declară Andrei Enache.






