Mircia Muntean spune: „Vreau să candidez”. PSD Deva mai analizează
Fostul primar al Devei, deputatul PSD Mircia Muntean, declară pentru „Glasul Hunedoarei” că doreşte să candideze pentru funcţia de primar al Devei. Reprezentanţii PSD spun că încă analizează variantele pe care le au la dispoziţie.
Organizaţia municipală Deva a PSD avea termen ziua de vineri, 4 septembrie, să-i prezinte liderului judeţean al partidului, Laurenţiu Nistor, încă două variante pentru candidatura la funcţia de primar al reşedinţei de judeţ, pe lângă Mircia Muntean. Nu a făcut acest lucru: „Nu am ajuns la o listă scurtă, de trei nume, pentru că încă mai trebuie să discutăm cu potenţiali candidaţi. Probabil că săptămâna viitoare vom şti care sunt cei trei propuşi. Da, una dintre variante este Mircia Muntean, însă dumnealui, până acum, nu a venit să-mi spună clar dacă doreşte sau nu să candideze. A fost acel anunţ din primăvară şi cam atât. Eu doar din auzite am cunoştinţă despre această intenţie a lui Mircia Muntean”, spune preşedintele PSD Deva, Ioan Demeter.
Mircia Muntean: „Voi da detalii după 15 septembrie”
Contactat ieri de „Glasul Hunedoarei”, Mircia Muntean a declarat clar că doreşte să candideze la funcţia de primar al Devei: „Vreau să candidez, însă am dorit să fac anunţul oficial abia după data de 15 septembrie pentru că, acum, am un eveniment în familie de care doresc să mă ocup, nunta fiicei mele. După 15 septembrie voi face şi o conferinţă de presă în care voi expune şi motivele pentru care doresc să candidez (la funcţia de primar al Devei – n.red.).
Candidatura lui Mircia Muntean depinde însă în mare măsură de ritmul în care se va judeca, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul în care este acuzat că a condus sub influenţa alcoolului. „Procesul poate să dureze patru ani, sau două luni. O să vedem… Şi în instanţă şi în campania electorală doresc să arăt că sunt nevinovat, că nu eu am condus la momentul acelei tamponări. Şi acea condamnare cu suspendare (4 ani pentru afacerea Shell, sentinţă definitivă dată în toamna lui 2013 – n.red.). Aş fi preferat să stau la închisoare, apoi să vin în faţa lumii şi să reiau războiul politic. Cu accidentul din 30 octombrie… o să duc în instanţă o variantă corectă, netrunchiată, a înregistrărilor video, nu cea oferită de un fost primar şi un actual primar (este vorba despre înregistrările sistemului de supraveghere video al Devei – n.red.)”.
Dacă Ioan Demeter nu a dorit să divulge numele celor două variante suplimentare de candidaţi, Mircia Muntean nu s-a ferit să facă referiri şi la această chestiune: „Cred că este vorba despre Lavu cel mic (Sorin Lavu – n.red.), că şi de-aici mi se trag mie problemele (Ilie Lavu, tatăl lui Sorin, fiind, de fapt, fostul primar la care Mircia Muntean face referire, şef al poliţiei locale – n.red.) şi, cred, Ioan Demeter. Dar, totuşi, nu cred că domnul doctor Demeter ar dori să candideze, el va fi trecut doar aşa… acolo”.






